Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, octombrie 13, 2024
Sunteți Aici Home » POLITIC » Doamnele și parlamentarii la primul mandat, cei mai harnici dintre aleși

Doamnele și parlamentarii la primul mandat, cei mai harnici dintre aleși 

Cel mai recent raport de monitorizare a activităţii parlamentarilor, Sinteza activității parlamentarilor în mandatul 2008 – 2012, este lansat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) chiar în mijlocul negocierilor pentru candidaturile aferente campaniei electorale pentru noul parlament întrucât urmăreşte să determine conducerea partidelor politice să promoveze în primul rând politicieni care au desfăşurat o minimă activitate eficientă până acum în Camera Deputaţilor sau Senat, respectiv să nu îi mai susţină pe cei care nu şi-au îndeplinit minime obligaţii în parlament.

Deputaţii înregistrează o prezență mai bună la voturile finale electronice din plen (71% de la începutul mandatului până la sfârşitul lunii iunie 2012 media generală a prezenţei la vot în Camera Deputaţilor) faţă de senatori (60%).

Doamnele din Parlament au o rată a prezenţei la activitatea din plen mult mai bună decât a domnilor, participând la 74% din lucrări în actualul mandat. Parlamentarii la primul mandat au fost mai mult la voturile finale din plenurile celor două Camere (pe ansamblu – 73% rata prezenţei) decât cei cu experienţă.

Mandatul 2008 – 2012 a reprezentat o premieră printr-o serie de fenomene fără precedent, majoritatea dintre acestea contribuind, din păcate, la scăderea credibilităţii generale a Parlamentului:

– 22 de parlamentari trimişi în judecată, majoritatea pentru infracţiuni de corupţie, 5 condamnaţi iar pentru 2 s-a solicitat începerea urmăririi penale, totodată alţi 42 de parlamentari verificaţi de Agenţia Naţională de Integritate pentru încălcarea unor prevederi privind regimul declarării averilor şi conflictelor de interese;

– 11 deputaţi au fost filmaţi în timp ce votau legi în sala de plen folosind atât cartela proprie cât şi a altor colegi (suntem convinşi că numărul acestora este mai mare, împotriva acestora existând probe incontestabile date de casetele cu filmări ale jurnaliştilor, în baza cărora IPP a adresat sesizări Camerei Deputaţilor), 8 dintre aceștia fiind sancționați (o premieră la nivelul parlamentarismului român) prin interzicerea participării la lucrările Camerei pentru o ZI.

– Crearea unui grup parlamentar inexistent la data alegerilor parlamentare în 2008, concomitent cu lipsa de interes pentru organizarea de alegeri în colegiile vacante în urma demisiilor/deceselor unor parlamentari, fapt care duce la sub reprezentarea a câteva milioane de alegători.

– Accesul publicului la ședințele și documentele produse de către comisii rămâne o mare problemă pentru Parlamentul românesc iar practica adoptării de avize şi rapoarte fără cvorum în comisiile permanente se practică la scară largă iar situaţiile frecvente în care reprezentanţii presei sau ai societăţii civile sunt invitaţi să părăsească sala de şedinţă înainte de vot contribuie la o consulatare cvasi-inexistentă în procesul legislativ cu societatea civilă

– Scăderea nivelului de transparenţă în privinţa afişării informaţiilor privind cheltuielile angajate cu activitatea parlamentară.

– Fenomenul migrației politice s-a amplificat împotriva tuturor angajmentelor politice luate de toate partidele politice. Numărul parlamentarilor migratori s-a dublat în acest mandat față de cele anterioare (59 deputaţi şi 35 senatori au schimbat cel puţin o dată grupul parlamentar), fenomenul nefiind doar tolerat, ci chiar încurajat de partidele politice.

Sursa: IPP

View My Stats