Știri, Muntenia-Sud, România|luni, noiembrie 11, 2024
Sunteți Aici Home » OPINII » DGA-ul, parcă lucrează pentru politicieni!

DGA-ul, parcă lucrează pentru politicieni! 

32 de polițiști din București au fost ridicați de Direcția Generală Anticorupție. Mită. Mică. 200 – 300 de lei de căciulă. Așa, pentru cheltuieli casnice, rate, întreținere, meditații la copii, bani de coafor pentru nevestele care și așa stau mai mult singure etc. I-a ridicat DGA-ul en-gross. Dă bine la imagine. O să spună românașul care soarbe zeama de fasole privind la televizor: Mamă, ce-și mai fac ăștia treaba! Bine că le-a dat în gură. Apoi, o să iasă pe stradă să înjure la polițiști.
Sfințișorii ăștia de la DGA (cunosc și eu vreo trei), care și când calcă pe caldarâm ai impresia că plutesc într-o altă lume, a lor și văd peste tot numai mituitori, ar fi trebuit să lucreze altfel. Să destructureze rețeaua de cum au apărut primele buruieni. Nu! Ei au așteptat să se coacă, să bage combina la recoltat. Să apară scandalul și apoi mai vedem. Vin Băsescu, Boc, încep ironiile, își legiferează restructurările din Poliție. Și, uite așa, își face DGA-ul treaba pentru politicieni. Mișto! Așa e la noi.

Ion Obăgilă
View My Stats