DEZBATERE: Spune ce te doare în legătură cu Ghidul de prevenire a neregulilor privind PNDR 2020!
![](https://ziar.incomod-media.ro/wp-content/uploads/2014/11/PNDR-685x320.jpg)
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat în dezbatere publică Ghidul de prevenire a neregulilor privind crearea de condiții artificiale pentru obținerea fondurilor europene nerambursabile derulate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Opiniile trebuie să fie transmise la adresa de e-mail relații.publice@afir.info până în data de 22 ianuarie 2016. Ghidul poate fi consultat pe pagina de internet oficială a Agenției – www.afir.info, domeniul Informații utile, secţiunea Proceduri de lucru.
„Există experiența Agenției, dar cred că experiența efectivă a celor care au accesat fondurile este la fel de importantă și de la ei așteptăm contribuții esențiale.
Vom centraliza tot ceea ce primim și vom transmite spre analiză unui grup de lucru la nivel ministerial. Rezultatul final va fi un îndrumar clar, aplicabil unitar, concis și cu adevarat util pentru a impulsiona absorbția corectă a banilor europenei”, a declarat Andras SZAKAL – directorul general al AFIR.
În cuprinsul acestui Ghid, toți cei interesați să depună proiecte de finanțare sau cei care deja beneficiază de fondurile acordate prin PNDR trebuie să poată găsi informații privind definirea condițiilor artificiale, exemple concrete de nereguli și recomandări pertinente pentru a evita aceste situații.