Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, aprilie 19, 2026
Sunteți Aici Home » SOCIAL » Deţinuţii de la Mărgineni dau viaţă mediului şi teritoriilor

Deţinuţii de la Mărgineni dau viaţă mediului şi teritoriilor 

Timp de 24 de luni, Penitenciarul Mărgineni implementează un proiect privind implicarea persoanelor private de libertate în acţiuni de protecţie a mediului înconjurător.

Valoarea totală a proiectului ajunge la 7.800.000 de lei şi este suportată aproape în întregime din fonduri europene nerambursabile.

„Vom asigura calificarea a 840 de persoane private de libertate, acestea participând la ateliere vocaţionale organizate în cadrul penitenciarelor pe domenii cum sunt: arta olăritului, croitorie, pictură pe sticlă, tâmplărie”, spune inspector de penitenciare Larisa Pană, purtător de cuvânt la Penitenciarul Mărgineni.

Proiectul „Persoanele private de libertate, în slujba protecţiei mediului înconjurător, pentru creşterea competitivităţii şi a atractivităţii teritoriilor” urmăreşte promovarea formelor de parteneriat public-privat, grupând în jurul unităţilor administrativ-teritoriale, serviciile responsabile de deţinerea şi reintegrarea persoanelor private de libertate, pentru pregătirea reintegrării acestora în societate, prin ocupare şi ucenicie într-o meserie.

View My Stats