Demagogia, ca lozincă 

Vremurile pe care le trăim sunt abrupte. Tindem spre înălţimi dintr-o raţiune a firii. Te caţări cu încredere, îţi calculezi fiecare pas, pipăi colţul de stâncă de care te apuci şi constaţi că, de undeva, din locuri cunoscute ţie, apare cineva care îţi face vânt.

Nu contează efortul tău, dăruirea, crezul tău. Ajungi un balast, sacrificat pentru ca balonul plin de iluzii şi de creduli să mai plutească o vreme în aerul otrăvitor al incertitudinii.

Şobolanii care pozează în lideri de opinie îşi mai prelungesc existenţa dizgraţioasă, proiectând un bine himeric. Îi văd pe aceşti farsori ai realităţii cum apar pe la televiziunii şi ţin prelegeri despre democraţie, omenie, sărăcie, politică, când ei, dintr-un condei, condamnă zeci de oameni la disperare.

Nu a existat niciodată în societatea românească mai multă demagogie ca acum…

Ion Obăgilă