Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, ianuarie 19, 2025
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DECIZIE: Liberalii pregătesc trei moţiuni simple împotriva Guvernului Tudose

DECIZIE: Liberalii pregătesc trei moţiuni simple împotriva Guvernului Tudose 

Marius Caraveţeanu, preşedintele PNL Dâmboviţa, a fost prezent zilele trecute la întâlnirea membrilor Biroului Politic Permanent al partidului desfăşurată în staţiunea Neptun, în cadrul căreia liderii PNL au stabilit susţinerea a trei moţiuni simple ce vizează educaţia, sănătatea şi infrastructura rutieră.

„Începe un nou an şcolar şi suntem tot fără manuale, ca să nu mai vorbim de situaţia în care se află multe spaţii de învăţământ care, până la această dată, nu au autorizaţii de funcţionare.

La capitolul sănătate, în continuare, avem de-a face cu o majoră criză a vaccinurilor. Din păcate, sunt înregistrate 33 de decese la copii.

La infrastructura rutieră, motivaţia principală a moţiunii este absenţa proiectului de construire a autostrăzii Piteşti-Sibiu şi al celei care trebuie să lege Transilvania de Moldova”, a precizat Marius Caraveţeanu.

A mai spus liderul PNL Dâmboviţa că s-a stabilit la Neptun şi constituirea unei comisii de anchetă în cadrul căreia să fie analizat modul în care s-au făcut vestitele angajări de lux de după ieşirea la pensie a unor înalţi funcţionari.

„Nu este normal, firesc, ca astăzi să te pensionezi cu peste 10.000 de lei lunar şi, a doua zi, să te angajezi pe un salariu care depăşeşte pensia obţinută. Sunt foarte multe categorii defavorizate în această ţară care privesc cu indignare la ceeea ce se întâmplă la vârful Ministerului de Interne”, a declarat preşedintele PNL Dâmboviţa.

View My Stats