Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iunie 18, 2026
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DARURI: Crucea Roşie oferă stropi de bucurie celor mai neajutoraţi dâmboviţeni

DARURI: Crucea Roşie oferă stropi de bucurie celor mai neajutoraţi dâmboviţeni 

Peste 2.000 de pachete cu dulciuri vor oferi reprezentanţii Crucii Roşii Dâmboviţa copiilor şi vârstnicilor din centrele sociale, dar şi familiilor defavorizate din judeţul Dâmboviţa.

„În cadrului programului social, vor fi distribuite şi ajutoare în bani. Pentru această acţiune avem un disponibil de 15.700 de lei”, ne-a informat Gheorghe Popescu – directorul Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa.

Tot în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, Crucea Roşie derulează programul „Moş Crăciun de închiriat”. Unităţile de învăţământ şcolar şi preşcolar pot solicita moşi şi spiriduşi în vederea organizării unor evenimente specifice acestor zile.

De asemenea, tinerii voluntari vor organiza spectacole pentru copiii şi vârstnicii din judeţ sub egida „Speranţe de Crăciun”. Astăzi, s-au bucurat de momentele artistice bătrânii internaţi în centrele din Bucşani şi Niculeşti. Mâine, artiştii de la Crucea Roşie vor merge în Centrul de la Pucioasa.

View My Stats