Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, mai 18, 2025
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DARURI: Consilierul local Tudorică Răducanu, un Moş Crăciun adevărat pentru copiii Târgoviştei

DARURI: Consilierul local Tudorică Răducanu, un Moş Crăciun adevărat pentru copiii Târgoviştei 

Tudorică Răducanu, preşedintele Partidei Romilor – Organizaţia Târgovişte, nu îşi dezminte calitatea de bun organizator şi binefăcător al celor mulţi şi necăjiţi. În preajma Sfintelor Sărbători de Crăciun, consilierul Răducanu a chemat la sediul partidului sute de copii, din Târgovişte şi nu numai, pentru a le oferi daruri. A pregătit pentru ei 650 de pungi pline cu dulciuri. Înainte de a le împărţi cadourile, micuţii au urmărit un spectacol de colinde şi tradiţii de Crăciun şi Anul Nou.

„Sărbătorile de Crăciun ar trebui să fie, pentru noi toţi, prilej de bucurie, de pace sufletească, înţelegere şi dărnicie. Ce poate să fie mai frumos, mai minunat decât să vezi în jurul tău copii cu chipurile senine, mulţumiţi şi plini de voioşie”, ne-a declarat Tudorică Răducanu.

Iniţiativei şefului Partidei Romilor Târgovişte i s-a alăturat şi Crucea Roşie Dâmboviţa, care a împărţit 100 de plăsuţe cu dulciuri.

tudorica 2 tudorica 1

View My Stats