DÂMBOVIŢA: Viceprimarul de la Butimanu, găsit în incompatibilitate! Îl mai vrea PSD candidat?

Viceprimarul comunei Butimanu, din judeţul Dâmboviţa, Gabriel Bogdan Olteanu, a deţinut simultan, în perioada 20 martie 2015 – 24 noiembrie 2014, şi funcţia de administrator al SC „CONSTELAȚIA SOARELUI AGRI-SERV” SRL.
Gabriel Olteanu este preşedintele PSD Butimanu şi, potrivit surselor noastre, candidatul partidului pentru funcţia de primar al comunei. Având în vedere că decizia Agenţiei Naţionale de Integritate privind constatarea stării de incompatibilitate nu este definitivă, Gabriel Olteanu poate intra în lupta electorală din 5 iunie. Totuşi, rămâne de văzut dacă PSD va mai merge pe mânca acestuia.
Potrivit legislaţiei în vigoare, persoana fațã de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publicã pe o perioadã de 3 ani de la data eliberãrii, destituirii din funcția ori demnitatea publicã respectivã sau a încetãrii de drept a mandatului. Dacã persoana a ocupat o funcție eligibilã, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului.