DÂMBOVIŢA: „Vechi capitale ale Ţării Româneşti între Orient şi Occident”, la Muzeul de Istorie

În zilele de 23 şi 24 mai 2014, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte şi Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa organizează la Târgovişte Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice „Vechi capitale ale Ţării Româneşti între Orient şi Occident”, parte a programului naţional „Constantin Brâncoveanu – 300”.
Evenimentul cultural de înaltă ţinută va cuprinde trei secţiuni:
– muzeografie „70 de ani de la inaugurarea primei instituţii muzeale a oraşului Târgovişte – pagini de istorie muzeografică”
– istorie „Amprenta personalităţii domnitorului martir Constantin Brâncoveanu asupra spaţiului dâmboviţean. 300 de ani de la tragicul sfârşit”
– istorie a culturii „Carte şi tipar în epoca brâncovenească”
Deschiderea oficală va avea loc vineri, 23 mai 2014, începând cu ora 11:00, la Muzeul de Istorie din Târgovişte.

















