DÂMBOVIŢA: Teatrul târgoviştean vă propune o săptămână cu reprezentaţii pline de emoţie
Teatrul Tony Bulandra v-a pregătit o săptămână cu reprezentații care au rezonat mereu foarte puternic cu publicul târgoviștean, pline de emoție și de vitalitate, potrivite pentru a întâmpina iarna.
Luni, 24 Noiembrie
REPREZENTAȚIE FINALĂ A SPECTACOLULUI „CUM VĂ PLACE” – SĂRBĂTORIREA ANIVERSĂRII DE 75 DE ANI A MAESTRULUI BORIS PETROFF
Anul acesta, pe data de 4 Noiembrie, Maestrul Boris Petroff a împlinit șaptezeci și cinci de ani de viață și cincizeci de ani de carieră. Teatrul Tony Bulandra Târgoviște este onorat să îl aibă printre mentorii și prietenii săi pe marele și blândul actor, capabil să ne aducă zâmbetul pe buze și sclipirea din ochi la fiecare apariție pe scenă și la fiecare discuție din culise. De aceea, ne dorim să-l sărbătorim, pe el și întreaga sa carieră, pe data de 24 Noiembrie, cu spectacolul „Cum Vă Place” de William Shakespeare, în regia Ancăi Ciuclaru, în care Maestrul Petroff joacă rolul ducelui exilat, plin de noblețe și de înțelepciune.
Și fiindcă este o sărbătoare, Maestrul Petroff va fi omagiat de mulți dintre prietenii și colegii săi de generație, cu care publicul târgoviștean va avea ocazia să se întâlnească poate pentru prima oară. Ileana Lucaciu, Alice Georgescu, Voicu Hetel, Liliana Donici, Marioara Sterian, Sibylla Oarcea, Cristian Irimia, Viorica Bantaș, Louise Dănceanu, Gelu Nițu, Natalie Ester, Gabriel Iencec și Constantin Cojocaru – toți au confirmat prezența la spectacolul „Cum vă place” de pe 24.11, iar surprizele nu se vor opri aici.
Vă invităm așadar să veniți alături de prietenii Maestrului Boris Petroff, pentru a-l sărbători cum se cuvine și pentru a vedea pentru ultima oară „Cum vă place” la Teatrul Tony Bulandra – unul din cele mai amuzante și încântătoare spectacole din stagiunea trecută, o adevărată feerie din punct de vedere vizual, și un adevărat regal actoricesc! Este ultima ocazie de a vedea acest spectacol, așa că vă așteptăm, plini de drag pentru dumneavoastră, pentru domnul Petroff și pentru Shakespeare!
Regia: Anca CIUCLARU
Distribuția: George Albert COSTEA, Corina MOISE, Boris PETROFF, Vladimir PURDEL, Dan CLUCINSCHI, Maria NICOLA, Corneliu JIPA, Virgil AIOANEI, Carmen FLORESCU, Delia LAZĂR, Costin CAMBIR, Ilie GHERGU, Alexandru DOREAȚĂ, Ștefan ICĂTOIU, Marius ZAMFIRESCU
Joi, 27 Noiembrie
BACANTELE
Cel mai longeviv spectacol din repertoriul Teatrului Tony Bulandra, revine la Sala Mare, pentru ultima oară în acest an. În regia lui Mihai Măniuțiu, regizor laureat cu Premiul Uniter, spectacolul este unul din cel mai apreciate din teatrul românesc al ultimilor doisprezece ani, fiind câștigător al unor premii internaționale în Turcia și Macedonia. Este un spectacol intens, copleșitor, cu o coregrafie deja legendară – un adevărat tur de forță actoricesc.
Distribuția: Corneliu JIPA, Sebastian BĂLĂȘOIU, Liviu CHELOIU, Radu CÂMPEAN, Cristian OLARU, Ilie GHERGU, Maria NICOLA, Antonia IONESCU, Daniela Ruxandra MIHAI, Grațiela TEOHARI, Ioana FARCAȘ, Delia LAZĂR, Miruna VÂJU, Ana Maria CARABLAIS, Lăcrămioara BRADOSCHI
Sâmbătă, 29 Noiembrie
A DOUĂSPREZECEA NOAPTE
Spectacolul care a deschis stagiunea 2014/2015 la Teatrul Tony Bulandra, cea mai nouă adiție la programul „Atomul Shakespeare” și unul din cele mai bine primite spectacole din istoria teatrului nostru, A Douăsprezecea Noapte este o comedie cum numai Shakespeare putea să scrie. Ironia, umorul fin, comedia de situație și profunzimea emoțională a personajelor fac din acest spectacol un punct de referință în stagiunea din acest an.
Spectacolul este regizat de D-na Di Trevis, unul dintre cele mai importante nume ale spatiului teatral britanic, fiind prima femeie-regizor a Royal National Theatre, colaborând pe parcursul unei cariere de peste treizeci de ani cu Royal Shakespeare Company în dubla ipostază de actor și regizor. Ca pedagog și trainer, Di Trevis a susținut numeroase cursuri și ateliere de teatru la care au luat parte actori ca Gary Oldman, Kenneth Branagh și Rupert Everett.
Distribuția: Laura VASILIU, Elisabeta RÂMBOI, Liviu CHELOIU, Corneliu JIPA, Liviu PINTILEASA, Cosmina LIRCA, Virgil AIOANEI, Ștefan RUXANDRA, Costin CAMBIR, Iulia FERARU, Dan CLUCINSCHI, Mircea SILAGHI, Cătălin MAREȘ.