DÂMBOVIŢA: Şedinţă de consiliu local cu poliţia în sală! Se va întâmpla duminică, la Vulcana Pandele

Preşedintele PSD Dâmboviţa l-a acuzat public pe primarul interimar al comunei Vulcana Pandele – Bogdan Simion că a ocupat instituţia cu forţa şi se comportă ca pe propria moşie. Adrian Ţuţuianu susţine că cele două hotărâri de consiliu prin care Bogdan Simion a fost ales viceprimar şi i s-au predat atribuţiile de primar au fost adoptate ilegal, în sensul că nu au întrunit numărul minim necesar de voturi, respectiv opt, adică jumătate plus unu din numărul consilierilor locali în funcţie.
„Bogdan Simion este viceprimar cu şapte voturi, nu cu opt. Am transmis toate documentele către Prefectura Dâmboviţa, care a motivat că nu a exercitat controlul de legalitate fiindcă nu i s-au comunicat actele administrative. L-am rugat pe domnul Victor Sanda să bea mai puţină cafea cu domnul Bogdan Simion şi să-şi facă treaba”, a declarat Adrian Ţuţuianu.
De cealaltă parte, primarul interimar de la Vulcana Pandele spune că hotărârile au fost adoptate legal, întrucât Consiliul Local Vulcana Pandele numără în momentul de faţă 13 consilieri în funcţie, după ce Nicolae Scârtoaje – fostul viceprimar al comunei – şi-a pierdut mandatul ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă în data de 30 iunie 2014, după ce s-a judecat cu Agenţia Naţională de Integritate care l-a declarat incompatibil.
„Conform Regulamentului de Funcţionare al Consiliului Local Vulcana Pandele, art. 6, aln. 5, adoptat şi cu votul PSD, începând cu data la care un consilier local se află în stare de incompatibilitate, acesta nu mai poate fi luat în calcul la numărul de consilieri în funcţie, chiar dacă continuă să participe la şedinţe. Pe 7 iulie, s-a constat că am rămas 13 consilieri locali în funcţie întrucât domnul Scârtoaje nu mai poate fi luat în calcul, iar eu am devenit viceprimar pe această majoritate”, explică Bogdan Simion.
24 de hotărâri de consiliu sunt puse sub semnul nelegalităţii
Grupul aleşilor PSD a convocat pentru duminică, 13 iulie, o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Vulcana Pandele, având ca scop anularea tuturor hotărârilor adoptate nelegal, potrivit preşedintelui Adrian Ţuţuianu.
„La Consiliul Local Vulcana Pandele s-au adoptat 24 de hotărâri, toate nelegale, cu şapte voturi. S-au semnat acte care au consecinţe juridice şi care sunt de natură să afecteze corecta funcţionare a administraţiei publice locale. Vom încerca duminică să punem ordine şi să revocăm toate actele administrative nelegal adoptate. O să cerem prezenţa Poliţiei la această şedinţă de Consiliu Local. Sunt convins că nu va fi una simplă şi nici uşor de condus. Sper eu ca toate autorităţile să verifice ceea ce noi am sesizat pentru că asistăm la o situaţie fără precedent. Practic, un individ, cu foarte mult tupeu a ocupat o instituţie publică şi se comportă acolo ca pe moşia lui, lucru care este de neacceptat”, a precizat Adrian Ţuţuianu.
Şeful PSD a exemplificat cu cazul administratorului public al comunei Vulcana Pandele, Alin Dănuţ Casandroiu, care a depus plângere la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, susţinând că a fost evacuat cu forţa din birou şi că i s-au spart fişetele în care avea documentele de serviciu.
„Domnul Casandroiu a fugit cu banii şi ştampila Primăriei din ziua în care eu am fost ales viceprimar, cu atribuţii de primar. Nu i-am spart fişetele. O să urmez procedura şi îl voi da afară”, este replica primarului interimar de la Vulcana Pandele, care susţine că administratorul public al comunei ar fi efectuat ilegal plăţi de câteva miliarde de lei vechi, motiv pentru care a transmis către DNA aproximativ 400 de documente care dovedesc aceste aspecte.
Plângeri penale pentru şantaj
Adrian Ţuţuianu crede că şi poliţiştii se fac vinovaţi de ceea ce se întâmplă acum la Primăria Vulcana Pandele. Prin urmare, şeful PSD va cere implicarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, fiindcă are convingerea că IPJ Dâmboviţa nu ştie, nu poate sau nu vrea să gestioneze situaţia după cum spune legea.
„Voi face demersuri către IGPR fiindcă sunt cel puţin 4-5 dosare penale pe numele lui Bogdan Simion care stau la Poliţia Dâmboviţa. Nu s-a luat nicio măsură, iar acest individ care a ocupat acum cu forţa o instituţie publică şi-a creat imaginea că nu are nimeni ce să-i facă. Voi depune o nouă plângere penală, fiindcă sunt mai mulţi directori de şcoală şantajaţi cu contractele de deratizare, iar şantajul este uşor de dovedit. Voi face şi acţiuni în instanţă. Sunt lucruri care depăşeşsc limitele bunului simţ. Poliţia Dâmboviţa l-a păzit pe acest individ două zile, fiindcă a scris că l-a ameninţat Ţuţuianu că-i dă foc. Nişte aberaţii. Mi se părea normal ca Poliţia Dâmboviţa să fie în curtea Primăriei Vulcana Pandele când Bogdan Simion a ocupat abuziv o instituţie publică”, a declarat Adrian Ţuţuianu.
Foarte sigur pe el, exact cum anticipa liderul PSD, Bogdan Simion ne-a declarat că, în urmă cu două luni, 60 de primari au fost chemaţi la IGPR şi au declarat, toţi, ca şi cei 20 chemaţi în 2013, că nu au fost şantajaţi.
„Cercetarea penală se face sub supravegherea procurorului. Poliţia nu are nicio vină. Domnul Ţuţuianu ar putea mai degrabă să spună că procurorii sunt pe mână cu mine”, a precizat Bogdan Simion.
Matematică pură şi… voinţă politică
Situaţia de la Vulcana Pandele a fost luată în discuţie şi în cadrul conferinţei de presă a PNL Dâmboviţa. Purtătorul de cuvânt Gabriel Cioacă este de părere că lucrurile încep să intre pe un făgaş normal. La mijloc este matematică pură şi voinţă politică.
„Ceea ce s-a întâmplat la Vulcana Pandele se va repeta în alte 20 de localităţi. Pentru sănătatea politică a acestui judeţ, este bine să se întâmple aşa. Politica înseamnă matematică, acolo unde există voinţă politică”, a spus Gabriel Cioacă.
Cât priveşte numărul consilierilor în funcţie la Vulcana Pandele, PNL susţine că, în momentul de faţă, sunt 13, nu 14, întrucât Nicolae Scârtoaje şi-a pierdut mandatul odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, adică pe 30 iunie 2014, fără a fi nevoie de a se lua act de acest lucru. În acest sens, liberalii au făcut apel la un precedent juridic creat la Craiova. Potrivit judecătorilor de acolo, care s-au exprimat definitiv şi irevocabil, un ales îşi pierde mandatul chiar dacă forul legislativ refuză să ia act de acest lucru.