DÂMBOVIŢA: Se redeschide spre slujire biserica din Pietroşiţa, care a ars în anul 2011

Foto: media.dcnews.ro
Duminică – 9 noiembrie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia slujba de binecuvântare pentru deschiderea spre slujire a bisericii parohiale Pietoşiţa II, din protoieria Pucioasa, cu hramul Tuturor Sfinţilor.
Credincioşii sunt aşteptaţi să sosească începând cu ora 17:00.
Menţionăm că acestă biserică a fost reconstruită, după incendiul din 2011, cu sprijinul Centrul Eparhial, Primăriei Pietroşiţa, Consiliului Judeţean Dâmboviţa, al credincioşilor parohiei, dar şi al unor generoşi sponsori.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

















