Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, martie 28, 2025
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Şapte turişti rămaşi înzăpeziţi în Bucegi au fost salvaţi de jandarmi

DÂMBOVIŢA: Şapte turişti rămaşi înzăpeziţi în Bucegi au fost salvaţi de jandarmi 

Jandarmii din cadrul Posturilor de Jandarmi Ordine Publică Montane Zănoaga şi Peştera au intervenit astăzi, 6 aprilie, în zona „Zănoaga-Table” din Masivul Montan Bucegi pentru sprijinirea unor persoane care, în timp ce se deplasau cu două autoturisme pe DJ 714, spre localitatea Moroeni au fost în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea, din cauza neechipării corespunzătoare a autovehiculelor și a condițiilor meteorologice nefavorabile. Cei şapte turiști, doi din Republica Moldova și cinci din județul Dâmbovița, au fost însoţiţi, în condiţii de siguranţă, până în localitatea Moroeni, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.058037; 0749.034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani.

Totodată, pentru evitarea situaţiilor nedorite, Jandarmeria Montană recomandă cetăţenilor să ţină cont de următoarele:
– să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate şi condiţiile climaterice locale şi să aibă autovehiculele echipate corespunzător;
– să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii;
– să aibă echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor, sac de dormit;
– să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;
– să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice;
– să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.

jandarmi munte 2

View My Stats