DÂMBOVIŢA: Şantierul de la Ienăchiţă Văcărescu, închis până la noi ordine! Părinţii şi profesorii cer lămuriri la Primărie
Situaţia la Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu din Târgovişte devine critică. Elevii, profesorii şi părinţii nu mai pot tolera incertitudinea existentă în momentul de faţă vizavi de proiectul de reabilitare şi modernizare a instituţiei. De mai bine de un an de zile, condiţiile sunt improprii desfăşurării actului educaţional. Toată lumea a fost de acord să se înveţe în spaţii provizate, sperând că lucrările vor fi încheiate la termenul prevăzut în contract, iar beneficiarii, elevi şi profesori, se vor bucura de modernizările la standarde europene. Numai că, totul a luat-o anapoda. Firma constructoare este intrată în procedură de insolvenţă iar şantierul, aşa după cum susţin cadrele didactice, şade mai mult închis. Limita suportabilităţii a fost depăşită, mai ales că reprezentanţii Colegiului Ienăchiţă Văcărescu au observat că nici autorităţile locale nu sunt preocupate de ceea ce se întâmplă cu prestigioasa instituţie de învăţământ din judeţul Dâmboviţa.
Astăzi, o delegaţie formată din profesori, conducerea şcoli, reprezentanţi ai comitetului de părinţi şi o parte din consilierii locali au solicitat o întrevedere cu Executivul Primăriei Târgovişte şi constructorul, pentru găsirea unui numitor comun, util pentru a depăşi situaţia de criză. S-a aşteptat aproape o oră în Sala Florentină a Primăriei Târgovişte fără nici un rezultat. Reprezentanţii administraţiei publice locale nu au venit la discuţii. Au reprogramat întâlnirea pentru o altă zi. Nici firma constructoare nu a catadicsit să-şi trimită un om la Primărie să vorbească cu profesorii şi cu părinţii despre ceea ce se întâmplă în procesul de modernizare a Colegiului Ienăchiţă Văcărescu.
Ilie Valentin – preşedintele comitetului de părinţi din cadrul Colegiului Ienăchiţă Văcărescu era bulversat. Termenele de execuţie au fost depăşite, valorile la fel, iar Copiii nu mai pot învăţa în condiţii improprii.
„S-au lansat promisiuni că lucrările vor fi terminate în vară, la toamnă, apoi până pe 31 decembrie. Nu s-a întâmplat nimic bun. Ce lucrează acum constructorul este destul de slab. Toată vara lucrările au fost mai mult întrerupte. Copii noştri nu trebuie să sufere fiindcă ei nu îşi fac treaba. S-au redus orele de curs, pauzele. Copii sunt obligaţi să înveţe în mai multe schimburi. Suntem forţaţi să ne pliem activitatea educaţională pe lipsa spaţiului”, a declarat Ilie Valentin.
Au apărut o serie de întrebări la care autorităţile locale şi reprezentanţii firmei constructoare ar trebui să dea răspuns. Întâlnirea de azi a fost ratată, dar lupta nu se termină aici, spune Valentin Ilie.
„Vom avea o nouă discuţie cu profesorii, cu membrii comitetului de părinţi şi vom vedea ce vom face mai departe. Vă asigur că toată lumea este nemulţumită. Aşa ceva nu se mai poate tolera”, încheie preşedintele comitetului de părinţi.