DÂMBOVIŢA: Romii cer să fie lăsaţi în pace, să se termine cu denigrările!

Conducerea judeţeană a Partidei Romilor Dâmboviţa, una dintre cele mai puternice organizaţii din ţară, a ieşit, joi – 2 iunie, cu un apel către celelalte formaţiuni politice prinse în lupta electorală. Vasile Moise, şeful filialei, a cerut reprezentanţilor partidelor care fiinţează în Dâmboviţa, să lase în pace Partida Romilor şi pe membrii săi.
Liderul rom a declarat că programele electorale ale formaţiunii pe care o conduce se bazează pe alte idealuri, se referă strict la comunitatea romilor din judeţ, la problemele acestora, obiectivele pe care şi le-au propus, convieţuirea şi colaborarea în interes comun cu majoritarii. De asemenea, Partida Romilor vrea ca la aceste alegeri să câştige mai multe posturi de consilieri locali şi judeţeni, să aibă reprezentare în fiecare localitate. Ba mai mult, dorinţa lui Vasile Moise şi a lui Tudorică Răducanu este şi aceea de a obţine funcţii în instituţiile deconcentrate de la nivelul judeţului şi al municipiului Târgovişte.
Şefii Partidei Romilor Dâmboviţa au precizat că vor să aibă propria identitate politică, să nu se mai amestece, ca până acum, cu alte formaţiuni, eventual doar să colaboreze, corect, legal, în interesul comunităţii.

Vasile Moise a dezaprobat acţiunea unui partid politic care, acum câteva zile, a răspândit prin oraş materiale de propagandă în care a fost atinsă onoarea unui lider al Partidei Romilor. Moise a spus că nu este de acord cu astfel de proceduri incorecte, mincinoase, defăimătoare. Preşedintele Partidei Romilor are încredere în instituţiile statului, că vor descoperi cine sunt cei care se fac vinovaţi de împrăştierea în municipiul Târgovişte a unor fluturaşi încărcaţi cu minciuni şi că vor fi traşi la răspundere.
Reprezentanţii Partidei Romilor cred că astfel de atacuri au apărut tocmai fiindcă ei nu mai vor să fie în remorca nimănui, vor să aibă propriul cuvânt. De fapt lozinca pe care o folosesc în campania electorală pentru alegerile locale explică clar acest lucru: „Tu votezi cu cine vrei, eu votez cu romii mei”!

















