DÂMBOVIŢA: Primăria Târgovişte, la un pas să-i încaiere pe şoferi pentru locurile de parcare!

Relaxarea fiscală gândită de administraţia municipiului Târgovişte, începând cu anul 2016, are în vedere şi tarifele pentru parcările rezidenţiale. Acestea au scăzut semnificativ, respectiv de la 440 lei/an la 200 lei/an – în cazul parcărilor monitorizate video şi de la 330 lei/an la 120 lei/an – în cazul celor fără monitorizare video. Practic, locuitorii oraşului îşi pot rezerva locul de parcare de lângă bloc, 24 de ore din 24, în baza unei cereri şi achitând aceste tarife. Primarul interimar Cristian Daniel Stan spune că, dacă vor exista mai multe solicitări pentru acelaşi loc de parcare, se va organiza licitaţie.
Locurile de parcare rezervate vor fi identificate în teren, astfel încât toţi şoferii să le poată observa rapid şi, prin urmare, să nu le ocupe 24 de ore din 24. Având în vedere că municipiul Târgovişte a suferit întodeauna la capitolul parcări, de la acest 24 de ore din 24, cu siguranţă, vor apărea litigii, nu neapărat în cartiere, ci în zonele unde există instituţii publice (centru, Finanţe, Direcţia Agricolă, Direcţia de Sănătate Publică, Casa de Pensii, Compania de Apă, Electrica etc.), fiindcă acestea nu asigură locuri de parcare pentru… „clienţii” proprii. Puţinele locuri de parcare amenajate de aceste instituţii nu ajung nici măcar pentru salariaţii care vin la serviciu cu maşina!
Prin urmare, ne aşteptăm să apară litigii serioase între târgoviştenii care şi-au plătit locul de parcare şi şoferii veniţi cu probleme de rezolvat, spre exemplu, la Inspectoratul de Stat în Construcţii, instituţie ce funcţionează în perimetrul din spatele Hotelului Dâmboviţa, în centrul oraşului. Avem deja experienţa de pe vremea când zona era ticsită de garaje şi apăreau zilnic certuri serioase între proprietarii de garaje şi ceilalţi şoferi, nu neapărat pentru că aceştia din urmă le-ar fi blocat intrarea în garaj, ci doar pentru că au parcat de aşa manieră încât îi obliga să facă două sau trei manevre cu maşina!
Şi cum românii sunt încăpăţânaţi din fire, ameninţările de genul „Data viitoare, îţi găseşti cauciucurile tăiate” erau la ordinea zilei. Prin urmare, să vedeţi ce nebunie va fi şi acum! Primarul Cristian Daniel Stan nu a putut să ne spună, concret, cum va preîntâmpina astfel de dispute pentru locul de parcare. O soluţie ar fi ca, măcar în aceste zone extrem de solicitate, locul de parcare să fie rezervat între orele 16:00 – 08:00, nu 24 de ore din 24. Este doar o sugestie…