DÂMBOVIŢA: Primăria Aninoasa a investit 80.000 de lei pentru fericirea copiilor. Le-a construit super parcuri de joacă!
Astăzi, 1 septembrie, la Aninoasa a fost sărbătoare, în primul rând pentru cei mici care, prin grija autorităţilor locale, vor avea la dispoziţie pentru petrecerea timpului liber două spaţii de joacă cum puţine sunt în judeţ. Panglicile inaugurale la cele două obiective au fost tăiate de edilul comunei – Constantin Maricescu şi de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu.
Evenimentul a beneficiat de un spectacol de muzică şi culoare pus la cale de omul de cultură Victor Mihalache. Organizatorii au creat o atmosferă de basm, savurată de zecile de copii prezenţi la manifestare. După deschiderea primului parc de joacă, aproape de primărie, copii, părinţii, bunicii şi artişti îmbrăcaţi în personaje de poveste au pornit parada, în acompaniament muzical, spre Centrul Cultural al localităţii, unde, în parcul din faţa instituţiei, s-a înfiripat o altă cetate a copilăriei.
În 2015, niciun un drum fără asfalt…
Primarul Constantin Maricescu a profitat de prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean pentru a trece în revistă o altă realizare. Modernizare drumuri comunale pe o lungime de 2,5 km. Investiţia s-a făcut prin fonduri proprii şi prin banii europeni obţinuţi printr-un proiect derulat prin Grupul de Acţiune Locală „Valea Ialomiţei”.
Am mers pe strada Afumaţi, reabilitată şi asfaltată. Până cu ceva timp în urmă legătura dintre aceast drum comunal şi strada Cantonierului se făcea pe o potecă de pământ de circa 1,5 metri lăţime.
Primăria a reuşit să achiziţioneze de la un cetăţean care avea teren în zonă o suprafaţă de pământ suficientă pentru a construi şi a stabili o legătură rutieră adecvată între cele două străzi.
„Avem obligaţia să spunem că suntem în situaţia în care, încă o dată, proverbul românesc potrivit căruia omul sfinţeşte locul se adevereşte aici, la Aninoasa. Astăzi, am inaugurat investiţii de 1.200.000 de lei. Investiţii care sunt importante pentru cetăţeni, care rezolvă problema unui acces civilizat. Circa 300 de gospodării beneficiază de această asfaltare a drumurilor comunale.
Avem şi două locuri de joacă pentru copiii de aici, care sunt implicaţi în activităţile culturale şi sportive. Aş da o cifră care este de sinteză. Din 36 de kilometri de drumuri comunale, 28 sunt asfaltate. Eu cred că, la sfârşitul anului 2015, comuna Aninoasa va fi fără nici un metru pătrat de drum neasfaltat. Va fi prima comună cu un asemenea rezultat din judeţul Dâmboviţa”, a declarat Adrian Ţuţuianu.