DÂMBOVIŢA: Preşedintele Biroului Electoral Judeţean, reclamat la Bucureşti pentru comportament abuziv
Alianța Creștin Liberală a contestat, la Biroul Electoral Central, comportamentul abuziv și discriminatoriu al președintelui Biroului Electoral Județean Dâmbovița, judecător Gabriel Bălașa.
Domnia sa înțelege să ia deciziile de unul singur, prin anularea rolului legal al BEJ, izolându-se într-un birou personal, unde are acces doar secretariatul tehnic permanent.
De asemenea, președintele BEJ Dâmbovița refuză să dea curs Deciziei BEC nr. 109/D/31.10.2014, de verificare – măcar sumară – a documentelor medicale care justifică solicitările pentru urna mobilă, în condițiile în care au fost înregistrate numeroase sesizări privind abundența de solicitări ”tip” inițiate de PSD în acest sens.
Alianța Creștin Liberală Dâmbovița apreciază că se impune sancționarea dlui președinte Gabriel Bălașa în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Departamentul de comunicare ACL Dâmbovița