DÂMBOVIŢA: Pleacă Pătraşcu, vine Stan! Ghici ghicitoare cine se vrea primar interimar la Târgovişte

Pe surse, am aflat că mâine, la ora 8:00, se va întruni, în şedinţă de îndată, Consiliul Local Târgovişte, pentru a lua act de suspendarea primarului Gabriel Boriga şi pentru a numi un viceprimar care să preia prerogativele de prim edil al municipiului până la organizarea de alegeri.
Se pare că Eugen Pătraşcu îşi va da demisia din funcţia de viceprimar, urmând ca, în locul său, să fie ales avocatul Cristian Stan. Până la ora 21:00, Eugen Pătraşcu nu s-a retras, ceea ce înseamnă că cel mai probabil mâine dimineaţă îşi va depune demisia, obligat de calculele de partid.
Este interesant faptul că politicienii târgovişteni au impresia că fac şi desfac după cum îi taie capul. Cu privire la şedinţa care se ţine mâine dimineaţă presa nu a fost anunţată. Este încă un atac la dreptul la informare. În instituţiile publice regulile se fac mai nou după cântatul cocoşilor din politică.
Conform legii, Guvernul trebuie să stabilească data alegerilor parţiale, la propunerea Prefecturii. Fiind vorba de un municipiu reşedinţă de judeţ, trebuie să fim chemaţi la vot în cel mult 90 de zile, începând cu data de astăzi.

















