Știri, Muntenia-Sud, România|marți, septembrie 8, 2026
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DÂMBOVIŢA: Planul de amenajare a teritorului, dezbătut fără primari şi oameni de afaceri!

DÂMBOVIŢA: Planul de amenajare a teritorului, dezbătut fără primari şi oameni de afaceri! 

Deputatul Georgică Dumitru, preşedintele ALDE Dâmboviţa, şi-a arătat nemulţumirea vizavi de ultima dezbatere organizată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa cu tema „Planul de amenajare a teritoriului judeţean”. Spune Georgică Dumitru că au lipsit de la discuţii cei mai importanţi actori, respectiv primarii şi oamenii de afaceri. Şeful ALDE Dâmboviţa consideră că un plan de dezvoltare generală a judeţului nu poate fi dezbătut fără cei care conduc unităţile administrativ-teritoriale şi fără investitori.

„Nu am văzut acolo primarii şi nici oamenii de afaceri cu potenţial de dezvoltare, care pot aduce plus valoare şi care pot crea locuri de muncă în judeţul nostru”, a mărturisit, mâhnit, Georgică Dumitru.

În opinia deputatului, aceste întâlniri ar trebui organizate mai serios, cu intenţia de a realiza ceva benefic pentru judeţ, nu doar pentru a fi punctate nişte acţiuni. Demnitarul crede că reprezentanţii unor entităţi economice au lipsit fiindcă nu mai au încredere în vorba lungă.

La penultima întâlnire cu o temă asemănătoare, îşi aminteşte deputatul Georgică Dumitru, au fost prezenţi câţiva oameni de afaceri care şi-au exprimat mai multe puncte de vedere, au venit cu propuneri însă, din păcate, nu s-au materializat.

Preşedintele ALDE Dâmboviţa, desemnat să candideze pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean din partea formaţiunii pe care o reprezintă, a dezvăluit că, dacă va ajunge să conducă judeţul, va înfiinţa un compartiment care să se ocupe de IMM-uri, de comunicare cu mediul de afaceri. Acest departament ar trebui să conlucreze cu Camera de Comerţ şi Industrie şi cu diferite asociaţii lucrative pentru a sprijini dezvoltarea mediului de afaceri şi creearea de locuri de muncă.

Georgică Dumitru s-a arătat îngrijorat din cauza faptului că, în judeţul Dâmboviţa, la o populaţie de 500.000 de locuitori, doar 77.000 lucrează, au un loc de muncă.

View My Stats