Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, aprilie 30, 2025
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DÂMBOVIŢA: O lume a copiilor inaugurată la Voineşti. Primăria este pregătită să mai construiască una!

DÂMBOVIŢA: O lume a copiilor inaugurată la Voineşti. Primăria este pregătită să mai construiască una! 

La Voineşti, investiţiile noi, promovate de administraţia Dănuţ Gabriel Sandu, se materializează pe bandă rulantă. Oamenii spun că un asemenea aflux de nou, de schimbare, nu s-a mai întâmplat la Voineşti de zeci de ani. Sâmbătă, 17 mai 2014, s-a consumat încă o zi a inaugurărilor de elită, esenţiale pentru educaţia şi pentru dezvoltarea socio-economică a comunităţii.

În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, a vicepreşedintelui Ioan Marinescu, a eurocandidatei Claudia Gilia, a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice, cadre didactice şi numeroşi cetăţeni, a fost deschisă oficial, cu tăiere de panglică, grădiniţa din satul de centru, Voineşti.

voinesti 6

Proiectul, finanţat de Banca Mondială şi bugetul local, s-a derulat într-un timp extrem de scurt. Investiţia a cărei valoare se ridică la 620.000 de lei este una emblematică nu numai pentru Voineşti, ci pentru întreg judeţul. Grădiniţa cuprinde spaţii luminoase, generoase, decorate cu gust, în culori vii,calde, iar dotările tehnice sunt de ultimă generaţie. Instituţia de învăţământ preşcolar dispune şi de un sistem de monitorizare video în fiecare încăpere dar şi în spaţiile exterioare. Clădirea mai are montate şi instalaţii de avertizare antiincendiu.

Primarul Dănuţ Gabriel Sandu a mărturisit că îşi doreşte ca această grădiniţă să fie atât de populată încât autorităţile locale să fie obligate să mai construiască un astfel de aşezământ de educaţie.

Preşedintele Consiliului Judeţean a spus că, pe lângă grădiniţa de la Voineşti, în Dâmboviţa au mai fost inaugurate anul acesta încă două instituţii de acest tip, la Nucet şi Răzvad, urmând alte două obiective la Ocniţa şi la Corbii Mari.

voinesti 4

Periplul printre realizările Voineştiului în plan educaţional a continuat la Grupul Şcolar Agricol, unde au fost recepţionate lucrările din Campusul Preuniversitar şi sala de sport. Cele două investiţii au putut fi materializate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, valoarea proiectului fiind de 1.500.000 de euro. Următorul pas îl reprezintă procedura de achiziţie a mobilierului şi a aparaturii specifice. Cheltuielile pentru această componentă vor fi suportate de la bugetul local.

Primarul Dănuţ Gabriel Sandu a reuşit să scoată din impas şi clădirea liceului tehnologic care, din cauza lipsei finanţării şi a unui constructor neimplicat, a aşteptat o perioadă lungă de timp să fie reabilitat.

Exista riscul compromiterii totale a unor lucrări, multe dintre acestea fiind oricum refăcute de la zero. Acum, totul este diferit, modern, ca la carte. Dănuţ Gabriel Sandu nu numai că răsuflă uşurat când vede că totul a intrat pe un făgaş al normalităţii, dar este convins că Liceul Voineşti, în toamnă, va putea concura la dotări şi condiţii de învăţământ cu cele din Târgovişte.

voinesti 3 voinesti 2 voinesti 1

View My Stats