Știri, Muntenia-Sud, România|joi, mai 15, 2025
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DÂMBOVIŢA: Nu se mai plăteşte taxă pe plug la Corbii Marii!

DÂMBOVIŢA: Nu se mai plăteşte taxă pe plug la Corbii Marii! 

Consilierii locali PSD de la Corbii Mari au reuşit să elimine dintr-un proiect de hotărâre iniţiat de Executivul Primăriei şi pus în discuţie în şedinţa de Consiliu din 11 ianuarie 2016, punctele privind introducerea unor taxe pe utilajele agricole din gospodăriile cetăţenilor.

Şase aleşi locali PSD s-au adresat Instituţiei Prefectului cu o plângere împotriva hotărârii, motivându-şi acţiunea cu faptul că mai multe taxe locale introduse în document nu sunt prevăzute în Codul Fiscal. Se pare că Prefectura a răspuns favorabil cererii consilierilor şi a solicitat Primăriei Corbii Mari să repună pe ordinea de zi a următoarei şedinţe proiectul de hotărâre, dar fără birurile dorite de Executiv. În şedinţa din data de 3 martie, răul a fost eliminat.

CITEŞTE ŞI: Agricultorii din Corbii Mari, puşi să plătească taxă pe plug, pe semănătoare şi… vidanjă!

Mircea Pătraşcu, viceprimarul comunei Corbii Mari, consideră că s-a făcut dreptate, iar localnicii pot răsufla liniştiţi.

„Nu puteai să ceri oamenilor să plătească impozit pe plugul şi prăşitoarea cu care îşi lucrau propriul ogor. Aşa ceva nu am auzit să se mai fi întâmplat pe undeva prin judeţ. Era o anomalie. Mă bucur că am reuşit să scăpăm de acest necaz”, ne-a declarat Mircea Pătraşcu.

View My Stats