DÂMBOVIŢA: Linişte în prima săptămână a campaniei electorale! Să ne aşteptăm la furtună?

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie a debutat în urmă cu o săptămână, pe 3 octombrie 2014. Până acum, în judeţul Dâmboviţa este linişte. Forţele politice combatante nu s-au întâlnit încă în teren. Prin urmare, nu au ieşit „scântei”, ca la precedentele alegeri, atunci când a curs cu sesizări către Poliţie şi Biroul Electoral de Circumscripţie. Dar, nu este timpul pierdut…
PSD-iştii mizează pe politica „Din uşă-n uşă”
După lansarea de forţă de la Bucureşti, chiar de ziua candidatului Victor Ponta, social-democraţii au renunţat la întâlnirile-mamut şi îşi desfăşoară campania electorală după principiul „Din uşă-n uşă”. Potrivit preşedintelui PSD Târgovişte – Cristian Stan, se acţionează în fiecare zi, între orele 16:30 – 19:30.
„Vom face mai puţine deplasări în spaţiile deschise şi mai multe pe scările de bloc, direct la uşa cetăţeanului. În Târgovişte, suntem organizaţi pe trei echipe de campanie, formate din 30 – 40 de oameni, care acţionează simultan. În primele trei zile, am acoperit 10% din oraş, astfel că până la sfârşitul campaniei electorale vom reuşi să acoperim lejer tot municipiul. Reacţiile oamenilor sunt pozitive, iar pe cele de opoziţie le respectăm”, a declarat Cristian Stan.
PMP-iştii sunt activi pe internet
Reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară Dâmboviţa au declarat, prin vocea liderului Adrian Rădulescu, că îşi vor concentra pe internet campania pentru Elena Udrea, fiindcă vor să-i atragă de partea lor pe tineri, care au fost întotdeauna uitaţi. De asemenea, PMP pune accent pe clasa de mijloc şi pe oamenii de afaceri.
„Aceştia sunt foarte importanţi, întrucât reprezintă motorul economiei româneşti. Vom face o campanie electorală fără pavoazare exagerată, după modelul european, doar pe panourile de afişaj, nu ceva strident, nu ceva care să jeneze privirea. Noi nu vom ataca în niciun fel celelalte partide. Vom merge să le explicăm oamenilor de ce trebuie să voteze cu Elena Udrea. În primul rând, pentru că este omul care a susţinut implementarea a peste 6.000 de proiecte cât a fost ministru, iar România are nevoie de politicieni implicaţi, aşa cum este candidata noastră”, a spus Adrian Rădulescu.
PDL-iştii îşi concentrează campania pe atac
Democrat-liberalii dâmboviţeni pare că au ales ca strategie electorală atacul. Până acum, au vorbit foarte puţin despre candidatul Klaus Iohannis, despre programul acestuia pentru români, şi mai mult despre Victor Ponta, pe care-l acuză de toate relele din lume. Păstrând aceeaşi notă, social-democraţii dâmboviţeni sunt şi ei vinovaţi de tot ceea ce se întâmplă anapoda în judeţ.
„Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, crede că poate să-i mai păcălească pe dâmbovițeni, apelând la jigniri împotriva opozanților politici în conferințe de presă, în timp ce a dovedit o crasă incompetență în fruntea administrației județene, în cei peste doi ani de mandat. Spoliticianist pornit cu Primăria Târgoviște nu are alt rol decât să acopere – printr-un spectacol mediatic ieftin – minciunile și promisiunile fără acoperire făcute în campania electorală din 2012, când anunța că va scădea prețul apei, al gunoiului, că va crea locuri de muncă și că va dezvolta infrastructura”, susţin copreşedinţii Alianţei Creştin Liberale Dâmboviţa – deputaţii Ludovic Orban şi Iulian Vladu.
Mai nou, Ludovic Orban a sesizat Agenţia Naţională de Integritate cu privire la faptul că Victor Ponta şi soţia sa, Daciana Sârbu, au încălcat legea privind incompatibilităţile şi conflictul de interese.
„În declaraţiile de avere din ultimii 7 ani ale domnului Victor Ponta nu apare şi avarea soţiei sale, Daciana Sârbu. De asemenea, în declaraţiile Dacianei Sârbu nu apare averea lui Victor Ponta. Este o încălcare gravă a legislaţiei privind incompatibilităţile şi conflictul de interese, o încălcare care poate avea încărcătură de natură penală. Sunt întrunite condiţiile pentru infracţiunea de fals şi uz de fals. Românii au dreptul să vadă care este averea reală a familiei Ponta-Sârbu, faptul că deţin, spre exemplu, şapte case”, a spus Ludovic Orban.
Echipele de campanie ale celorlaţi 11 candidaţi au fost aproape invizibile în prima săptămână a campaniei electorale.
CITEŞTE ŞI: „Inflaţie de candidaţi pentru fotoliul de la Cotroceni. Vezi lista completă”!

















