DÂMBOVIŢA: Liderul PMP, la fel de sătul de clasa politică românească!

Prima conferinţă de presă a PMP Dâmboviţa după alegerile prezidenţiale i-a adus în faţa jurnaliştilor pe şeful Organizaţiei – Adrian Rădulescu, pe preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară – Iulian Brezeanu şi pe mai noul membru PMP – Paul Briceag, fost viceprimar al municipiului Târgovişte.
Adrian Rădulescu, deschis, ca întotdeauna, a încercat să facă o scurtă radiografie a scenei politice româneşti de după alegerile din noiembrie. A observat Rădulescu că premierul Victor Ponta, după ce a pierdut, a reuşit să coboare de pe soclul pe care urcase şi parcă a devenit altul, mai cu picioarele pe pământ, mai blând în exprimare. Şi, ca de fiecare dată la întâlnirile cu presa, preşedintele PMP Dâmboviţa a repetat expresia că s-a săturat de actuala clasă politică şi că ar fi nevoie ca tinerii să fie promovaţi. Dar, nu oricum. Trebuie crescuţi, dar nu cu mentalitatea seniorilor, educaţi, formaţi şi apoi aşezaţi în primele rânduri.

Rădulescu a mai spus că nu se aştepta ca PSD să iasă aşa de şifonat din alegeri. A fost surpriza generată de tineri. Politicienii ar trebui să-şi schimbe optica vizavi de organizarea alegerilor de orice tip, nu mai ţine cu frauda, cu jocurile mârşave. Adrian Rădulescu a mărturisit că el se va retrage din politică dacă, la alegerile interne din cadrul PMP, va simţi că se trag, din nou, sfori.
Până pe 28 februarie, organizaţia PMP Dâmboviţa trebuie să-şi aleagă echipa de conducere. Se pare că Adrian Rădulescu nu va candida pentru funcţia de preşedinte. Probabil se va ocupa de partid de la Bucureşti, unde va sta alături de Traian Băsescu, care va intra în rândurile PMP.
Adrian Rădulescu urmăreşte atent şi ce se întâmplă în ograda Marelui Partid Liberal. Crede acesta că sudura între cele două formaţiuni PNL şi PDL nu se lipeşte cu una cu două. Va fi un proces de durată.
A luat cuvântul şi Paul Briceag despre care se auzise că va candida din partea PMP pentru postul de primar al Târgoviştei. Briceag a mărturisit că nu crede că vom avea alegeri parţiale în Târgovişte, nici locale şi nici parlamentare. În opinia sa, scrutinul electoral se va desfăşura în 2016, iar până atunci se vor produce multe surprize în viaţa politică.


















