DÂMBOVIŢA: Liberalii rămân fără copreşedintele Ludovic Orban, nominalizat candidat pentru Primăria Bucureşti

PNL Dâmboviţa rămâne fără copreşedintele Ludovic Orban, după ce acesta a fost desemnat de conducerea centrală a partidului drept candidat pentru ocuparea fotoliului de primar general al municipiului Bucureşti.
Conform statului PNL, candidatul la funcţia de primar devine singurul preşedinte al organizaţiei din localitatea respectivă. În plus, Orban trebuie să se ocupe de campania electorală pe care o va duce la nivel de Capitală şi nu va mai avea timp la dispoziţie să se implice şi în problemele organizaţiei PNL Dâmboviţa.
Rămâne să vedem cine va prelua funcţia de copreşedinte în locul lui Ludovic Orban. În Târgovişte, se vehiculează deja două nume: Gabriel Plăiaşu şi Gabriel Grozavu, foşti preşedinţi ai vechiului PNL. Asta, dacă nu va fi nominalizat cineva de la centru.