Știri, Muntenia-Sud, România|luni, aprilie 20, 2026
Sunteți Aici Home » ALEGERI » DÂMBOVIŢA: Liberalii îl acuză pe PSD-istul Cristi Stan că-şi face campanie pe bani publici

DÂMBOVIŢA: Liberalii îl acuză pe PSD-istul Cristi Stan că-şi face campanie pe bani publici 

Liberalii târgoviştenii îi atrag atenţia primarului interimar Cristian Daniel Stan asupra faptului că îşi face campanie electorală pe bani publici, fotografiindu-se la toate şantierele pe care le inaugurează în oraş.

„În loc să aibă o campanie ca şi celelalte partide, domnul Stan face o campanie electorală cu asfalt. Am verificat la Autoritatea Electorală Permanentă şi s-a confirmat faptul că în campanie se pot distribui pliante, afişe, fluturaşi, dar nu se spune nimic despre asfalt” declară Sebastian Marin, prim-vicepreşedinte PNL Târgovişte.

Liderul PNL îi cerere primarului interimar să dea dovadă în această perioadă de decenţă.

„Suntem convinşi că inginerii şi muncitorii ştiu foarte bine cum şi unde trebuie pus asfaltul şi că se pot lipsi de indicaţiile preţioase ale lui Cristian Stan. Oricum, după 5 iunie, Stan nu va mai fi la Primărie ca să îi sfătuiască şi suntem convinşi că se vor descurca în continuare”, mai afirmă Sebastian Marin.

Prim-vicepreşedintele PNL Târgovişte îi recomandă lui Cristian Stan să meargă în microraioanele IX şi XII „unde străzile şi parcările recepţionate sunt sparte şi plombate cu veselie zilele acestea, spre nemulţumirewa profundă a oamenilor”.

Sebastian Marin a mai luat în discuţie un moment consumat zilele trecute, la inaugurarea din campusul Universităţii Valahia când „domnul Stan a fost dornic să stea aproape de foştii lideri ai PSD, Adrian Năstase şi Victor Ponta”.

A ţinut Marin să le amintească târgoviştenilor că perioada guvernării Năstase, 2000-2004, „a fost una neagră pentru Târgovişte şi mai ales pentru iundustria târgovişteană. Atunci, s-au distrus COS Târgovişte, UPET, fabrica Victoria. Atunci, s-au pierdut mii de locuri de muncă în industria oraşului. Dacă domnului Cristian Stan îi place de Adrian Năstase, noi îl încurajăm să-şi facă afiş electoral cu el, pentru ca oamenii să nu uite că amândoi sunt din acelaşi partid care a distrus Târgoviştea”, a mai spus prim-vicepreşedintele PNL.

În opinia liberalului Sebastian Marin, nici Victor Ponta nu avea ce să caute la Târgovişte, fiind urmărit penal pentru fapte de corupţie.

„Dacă domnul Stan se simte confortabil alături de un simblol al corupţiei, târgoviştenii ar trebui să fie foarte îngrijoraţi. Categoric, resursele bugetare ale Primăriei Târgovişte nu sunt pe mâini sigure dacă cei care le gestionează îl au ca model în politică pe Victor Ponta şi îi caută susţinerea”.

View My Stats