DÂMBOVIŢA: Jandarmii montani au scos din zăpadă un angajat Electrica plecat în misiune spre Scropoasa
Un lucrător de la Electrica, plecat să remedieze o defecţiune în zona montană Scropoasa, a rămas astăzi înzăpezit cu maşina în Punctul „Belvedere” din Bucegi. Autoturismul a derapat și nu a mai putut înainta din cauza stratului de zăpadă depus și a condițiilor meteorologice nefavorabile, existând riscul să se prăbușească în albia unui pârâu.
La faţa locului au ajuns jandarmii din cadrul Postului Montan Ordine Publică Zănoaga, care au intervenit pentru deblocarea maşinii.
Pentru evitarea situaţiilor nedorite cauzate de căderile abundente de zăpadă şi a temperaturilor scăzute, Jandarmeria Montană recomandă cetăţenilor să ţină cont de următoarele:
– să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, condiţiile climaterice locale, precum şi starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu;
– să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii;
– să aibă echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor, sac de dormit;
– să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;
– persoanele amatoare de schi să folosească un echipament adecvat şi să aleagă pârtia de schi în funcţie de nivelul de pregătire;
– să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice;
– să echipeze autoturismele pentru iarnă; să aibă carburant suficient pentru a rămâne cu motorul pornit, în situaţii de înzăpezire;
– să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane (apelând numărul unic de urgenţă 112), specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.