Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, septembrie 14, 2024
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Infracţionalitatea, mai ridicată în mediul rural decât la oraş!

DÂMBOVIŢA: Infracţionalitatea, mai ridicată în mediul rural decât la oraş! 

Comisarul şef Danil Zepişi, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, evaluarea activităţii structurilor din subordine în anul 2017.

„Priorităţile de acţiune au vizat creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, prin protejarea persoanei şi a patrimoniului, siguranţa stradală şi rutieră”, a precizat şeful IPJ Dâmboviţa.

În cadrul programului de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, au fost organizate 78 de întâlniri cu grupuri ţintă și 31 de activităţi de informare a populaţiei. De asemenea, au fost distribuite cetățenilor 3.115 flyere cu recomandări preventive şi au fost utilizate 220 de afişe. În total, 7.894 de persoane au beneficiat de activităţi directe de prevenire, organizate în colaborare cu 13 instituţii partenere și cu reprezentanții mass-media. IPJ Dâmboviţa a implementat, în 2017, şi campaniile „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!” și „Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional”.

Important, de asemenea, a fost şi programul privind prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. În acest sens, au fost organizate 367 de întâlniri cu grupuri ţintă și 31 de activităţi stradale de informare a populaţiei, de care au beneficiat peste 13.800 de persoane.

„Au fost distribuite 1.550 de flyere, 615 ghiduri și 316 afişe. Totodată, polițiștii au participat la 23 de întâlniri ale Comisiei Județene pentru Protecţia Copilului și au efectuat peste 20 de deplasări în comunitate, în rândul familiilor cu risc victimal ridicat, împreună cu reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu”, a menţionat Danil Zepişi.

În cadrul acestui program, s-au implementat următoarele proiecte: „Atenţie! E viaţa ta!”, „Dincolo de aparenţe” şi „Împreună putem schimba lumea”.

„Anul trecut, polițiștii de proximitate au desfășurat 2.581 de activități în comunitate, au consiliat 1.859 de persoane și au aplanat 279 de stări conflictuale. În perioada de referinţă, au fost primite 30.591 de apeluri prin Sistemul Naţional Unic de Urgenţă 112, din care numai în 9.178 de cazuri s-a impus intervenţia polițiștilor”, spune comisarul şef Danil Zepişi.

În 2017, au fost sesizate 13.935 de infracțiuni (-1.375), dintre care 10.602 de natură judiciară (-828), 967 de natură economico-financiară (+122) şi 2.366 de altă natură (-669). Ponderea infracționalității sesizate la nivelul județului Dâmbovița este reprezentată de infracțiunile contra persoanei – 5.976 fapte, 3.297 fiind loviri sau alte violențe, în scădere cu 273 de fapte față de anul 2016. Diminuări semnificative regăsim și pe palierul furturilor, fiind înregistrate 2.617 fapte, cu 282 mai puține comparativ cu 2016.

Pe linie de evaziune fiscală, au fost sesizate 102 fapte, cu 28 mai puține, iar în domeniul armelor și munițiilor 126 de infracțiuni, cu 64 mai puține. În urma cercetărilor efectuate în dosarele penale privind infracțiunile economice, față de 21 de bănuiți au fost dispuse măsuri preventive, s-au indisponibilizat bunuri în valoare de 825.105 lei și s-au dispus măsuri asiguratorii pentru bunuri în cuantum de 3.097.899 lei.

Faptele judiciare stradale sesizate au înregistrat o scădere de 17,84%, ponderea infracţiunilor stradale fiind dată de furturi, care reprezintă 85,35% din total, pe acest palier fiind înregistrată o scădere de 19,23%.

În anul 2017, 51% din totalul infracționalității sesizate la nivelul județului Dâmbovița s-a înregistrat în mediul rural, unde ponderea este reprezentată de infracțiunile de natură judiciară, care reprezintă 85,22%, în timp ce infracțiunile de natură economico-financiară reprezintă numai 3,63%, iar cele de altă natură: 11,15%.

View My Stats