Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, noiembrie 3, 2024
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DÂMBOVIŢA: Guvernul finanţează zeci de investiţii în judeţ! Ordinul de începere a lucrărilor se dă pe 1 martie

DÂMBOVIŢA: Guvernul finanţează zeci de investiţii în judeţ! Ordinul de începere a lucrărilor se dă pe 1 martie 

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi-a propus ca, pe 1 martie, să fie emis ordinul de începere a lucrărilor finanţate pe OG 28/2013. În acest sens, şeful judeţului s-a întâlnit cu primarii localităţilor beneficiare de fonduri şi cu constructorii, pentru a pune la punct ultimele detalii, astfel încât investiţiile să fie finalizate până la jumătatea anului, iar judeţul Dâmboviţa să beneficieze de alocări suplimentare de fonduri.

Cele mai multe lucrări vizează infrastructura educaţională, iar localităţile beneficiare sunt: Lunguleţu, Potlogi, Văleni Dâmboviţa, Costeştii din Vale, Cobia, Doiceşti, Mogoşani, Băleni, Şotânga, Brăneşti, Şelaru, Braniştea, Petreşti, Morteni, Pietrari şi Titu.

De asemenea, au fost finanţate anul acesta şase lucrări noi de apă şi canalizare, la Răcari, Cândeşti, IL Caragiale, Dragomireşti, Gura Şuţii şi Peşinari. Sumele alocate sunt minime, însă permit demararea procedurii de achiziţie publică, astfel încât investiţiile să poată primi fonduri consistente în etapa următoare, respectiv în a doua jumătate a anului.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, au fost trecute pe lista de investiţii lucrările de extindere şi reabilitare a unor instituţii de învăţământ din comunele Dragomireşti, Bezdead, Ludeşti şi Doiceşti; cele privind extinderea şi reabilitarea dispensarelor din Bucşani, Răzvad şi Şotânga, dar şi a sediilor de primărie din Comişani – lucrare în derulare, Brezoaiele, Cobia, Slobozia Moară, Pietroşiţa, Bărbuleţu şi Buciumeni. Se adaugă propunerile făcute pentru apă şi canal în Cândeşti, Răcari, Pucioasa şi Pucioasa Sat.

Şeful judeţului apreciază că toate aceste investiţii vor fi finalizate până în anul 2018, urmând să fie introduse la finaţare rând pe rând.

View My Stats