DÂMBOVIŢA: „Furtuna”, în prima zi de primăvară la Teatrul Tony Bulandra
Sâmbătă, 1 martie, târgoviştenii sunt invitaţi la premiera unui spectacol de excepţie la Teatrul Tony Bulandra: FURTUNA de Alexandr N. Ostrovski, în regia lui Dumitru Acriș.
Piesa „Furtuna” reprezintă apogeul artistic în creația lui A.N. Ostrovski, în care se descrie drama unei familii din Rusia, prăbușită în propria mocirlă, unde relațiile dintre părinți și copii, soț-soție, ajung să fie simboluri ale ipocriziei sociale.
Conflictul principal în „Furtuna” reprezintă un proces de trecere de la unele principii vechi patriarhale, la cele noi… cu tendința de eliberare dintr-un imperiu al despotismului întunericului și suferinței.
Spectacolul „Furtuna” prezintă istoria unei femei cu o lumină interioară aparte, legată de Dumnezeu, care există într-o lume lipsită de voință, unde cei care o înconjoară sunt slabi și manipulați de societatea în care trăiesc.
Furtuna vine să trezească sufletele omenești și tot ce este viu în oameni, pentru fiecare personaj reprezentând un factor diferit: o prevestire, începutul unei noi vieți, vocea Celui de sus care previne unele evenimente sau pedeapsa pentru păcatele noastre. Un spectacol despre noi, despre speranțele și năzuințele noastre, credință și religie, despre adevăr și minciună, legături false dintre oameni, dragoste și posesie.