DÂMBOVIŢA: Fostul prefect, pregătit să intre singur în furtuna electorală

Ioan Marinescu, fostul prefect al judeţului Dâmboviţa, a demarat acţiunea de strângere de semnături necesare pentru a se putea înscrie în cursa electorală din iunie 2016. Marinescu, care doreşte să candideze independent pentru câştigarea unui post de consilier judeţean, are nevoie de 4.500 de susţinători. În această acţiune, este sprijinit de mulţi prieteni din judeţ, ba chiar şi de foşti colegi de partid.
Reamintim că relaţia sa cu PSD, formaţiune politică în care a activat, şi cu preşedintele Adrian Ţuţuianu s-a răcit, ca urmare a neacceptării candidaturii sale pe lista social-democraţilor, fiind invocate motive de încălcare a codului de conduită. Ioan Marinescu este convins că a fost lucrat şi îndepărtat cu bună ştiinţă.

















