DÂMBOVIŢA: Eşti student la „fără taxă”? Îţi poţi pierde locul dacă nu înveţi!

Odată admişi la facultate pe un loc subvenţionat de stat (fără taxă), studenţii obişnuiesc să se culce pe-o ureche, crezând că nu pot pierde acest statut până la finalul studiilor universitare. Ei bine, stituaţia nu este deloc aşa! După fiecare an de studiu, aceştia sunt reevaluaţi, în condiţiile Legii 224/2005, iar punctajul astfel obţinut îi poate trece la învăţământul cu taxă, urmând ca pe locul acestora să urce studenţii care au fost iniţial admişi pe un loc cu taxă, dacă se constată că au obţinut un punctaj mai bun la finalul unui an de studiu. Şi tot aşa, până la terminarea facultăţii!
„Statutul de student pe unul din locurile finanţate de la bugetul de stat sau cu taxă se menţine în condițiile îndeplinirii criteriilor și standardelor de performanță stabilite de Senatul Universității, conform Contractului de finanțare a studiilor. Regulamentul privind activitatea profesională a studenților a fost întocmit în baza Legii 224/2005”, ne informează Ioana Doroftei – şef Birou Imagine şi Relaţii Publice din cadrul Universităţii Valahia din Târgoviște.
Având în vedere că mai mulţi studenţi ai Universităţii Valahia ne-au semnalat că au fost trecuţi de la studii „fără taxă” la studii „cu taxă” pentru faptul că au împlinit 26 de ani, Ioana Doroftei precizează că reevaluarea anuală nu are nicio legătură cu vârsta, ci doar cu performanţele şcolare.
„Universitatea Valahia din Târgovişte are aprobate şi criterii pentru acordarea de reduceri sau scutiri de taxă de şcolarizare, în care există, la anumite puncte din document, limita de vârstă de până la 26 de ani, dar numai în ceea ce priveşte aceste criterii”, explică Ioana Doroftei.
Este vorba despre:
- scutire de la plata taxei de şcolarizare şi plata taxei de cămin pentru studenţii orfani de ambii părinţi, studenţii proveniţi din plasament familial sau din casele de copii care nu au împlinit vârsta de 26 de ani;
- reducere cu 50% a taxei de şcolarizare şi a cuantumului taxei pentru examenul de finalizare a studiilor pentru fiecare din cei doi sau mai mulţi membri ai aceleaşi familii, studenţi ai UVT, care nu au împlinit vârsta de 26 de ani.

















