DÂMBOVIŢA: Daruri din partea Bisericii pentru bolnavii din trei secţii ale Spitalului Judeţean

Enoriaşii de la Parohia Glodeni, judeţul Dâmboviţa, au oferit daruri bolnavilor din secţiile oncologie, cardiologie şi neurologie ale Spitalului Judeţean din Târgovişte. Tot ca mărturie a iubirii şi solidarităţii creştine, Parohia Cojasca a oferit o masă frăţească pentru 150 de persoane. Cele două acţiuni social-filantropice au necesitat 7.000 de lei.

De asemenea, Protoieria Găeşti a donat produse de curăţenie Căminului de Bătrâni Ulieşti. Acţiunea a fost posibilă datorită contribuţiei preoţilor Iulian Stoian – Parohia Grecii II, Sorin Ciubuc – Parohia Uliești, Cătălin Ciobanu – Parohia Vișina II, Ion Matei și Marian Nicolae – Parohia Vișina I.
Sursa foto: Arhiepiscopia Târgoviştei

















