Dâmboviţa dă exemplu de bune practici în autism
Târgoviştencele Ileana Cercel – psiholog, preşedinta filialei Dâmboviţa a Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism – şi Mirabela Căloiu – cel mai longeviv voluntar din judeţ – au fost invitate la sfârşitul săptămânii să susţină la Bucureşti prelegeri despre terapii şi intervenţii în autism, în cadrul unei conferinţe naţionale organizată cu prilejul Zilei Internaţionale a Conştientizării Autismului.
„Ca să ne putem da seama de evoluţia autistului, trebuie să înţelegem problematica autismului. Sunt simptome care se pot păstra chiar dacă se face terapie. Dificultăţile serioase de ordin social persistă: absenţa reciprocităţii şi a reactivităţii sociale adecvate, în cadrul interacţiunii cu colegii de aceeaşi vârstă.
Evoluţia comportamentală a autistului urmează o curbă relativ previzibilă, asupra căreia precocitatea, dar şi gradul de severitate a diagnosticului îşi pot pune amprenta”, a precizat Ileana Cercel.
La rândul său, Mirela Căloiu a atras atenţia că statul ar trebui să asigure copilului acces gratuit la o educaţie corespunzătoare, care să fie confomă cu nevoile copilului. Spre exemplu, în America, prin Legea Federală, s-a stabilit că terapia în autism este gratuită.
De menţionat că filiala Dâmboviţa a Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism va organiza pe parcursul lunii aprilie mai multe activităţi adresate atât copiilor cu autism, cât şi părinţilor, specialiştilor şi publicului larg.