DÂMBOVIŢA: Cum îmi găsesc un loc de muncă în Uniunea Europeană?
Centrul Europe Direct Târgovişte organizează vineri, 11 aprilie, de la ora 09:30, o dezbatere cu tema „Cum îmi găsesc un loc de muncă în Uniunea Europeană”. Vor participa liceeni din mediul rural şi urban, studenţi, cadre didactice şi reprezentanţi ai unor ONG-uri care implementează proiecte POSDRU.
De asemenea, vor fi prezenţi reprezentanţi ai reţelei EURES în România şi vor fi discutate măsurile propuse de europarlamentari pentru sprijinul diferitelor categorii de grupuri vulnerabile vizate prin programe speciale.
Totodată, participanţii vor discuta pe marginea implicării Uniunii Europene în problemele cu care se confruntă societatea actuală, în special asupra politicii de ocupare. Vor mai fi abordate demersurile, programele şi sursele de finanţare pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziţia cetăţenilor săi privind ocuparea şi libera circulaţie.