DÂMBOVIŢA: Consilierul premierului Ponta s-a înscris în Organizaţia PSD Voineşti

Deputatul Radu Popa, consilier pe probleme de politică al premierului Victor Ponta, este membru al unei organizaţii PSD din Dâmboviţa, chiar dacă, în prima fază, când a apărut o astfel de cerere, preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, s-ar fi opus.
De câteva luni, Radu Popa face parte din organizaţia de la Voineşti, condusă de primarul localităţii, Gabriel Dănuţ Sandu.
Cererea de adeziune care a fost depusă în luna martie a fost aprobată de către edilul de la Voineşti fără nicio problemă. Radu Popa doreşte să se implice din ce în ce mai mult în viaţa politică dâmboviţeană.
Mulţi pesediştii îl consideră pe Popa un lider valoros care poate aduce un plus de imagine formaţiunii social-democrate dâmboviţene.
De altfel, se aude că, Radu Popa ar putea să se înscrie, în eventualitatea organizării unor alegeri, în competiţia pentru ocuparea postului de primar al municipiului Târgovişte.
Gabriel Dănuţ Sandu ne-a declarat că Dâmboviţa are nevoie de oameni de talia lui Radu Popa, care, alături de ceilalţi demnitari, să se lupte pentru dezvoltarea economico-socială a judeţului.
CITEŞTE ŞI: „Consilierul premierului Ponta, posibil candidat pentru Primăria Târgovişte”