DÂMBOVIŢA: Carpatcement a plătit pentru modernizarea sistemului de încălzire de la Grădiniţa „Dumbrava Minunată” Fieni

Carpatcement Holding a acordat Primăriei Fieni, din judeţul Dâmboviţa, o sponsorizare în valoare de 25.000 de euro, sumă ce a fost utilizată pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a sistemului de încălzire termică al Grădiniței cu program prelungit “Dumbrava Minunată”, unde sunt înscrişi 200 de copii cu vârste cuprinse între 2 şi 6 ani.
„Am acordat acest sprijin cu gândul la fiecare dintre copiii din comunitatea noastră care a luat pentru prima dată contactul cu educația în această grădiniță, dar și privind în perspectivă. Este un ajutor indirect pe care îl dăm tinerelor familii care își vor duce copiii la o grădiniță echipată și dotată la standarde europene”, a declarat Cristian Voinițchi – directorul Fabricii de Ciment Fieni.
Investiția realizată cu sprijinul Carpatcement Holding va face posibilă încălzirea la parametri normali a imobilului cu două etaje care adăpostește săli de grupă, dormitoare, vestiare, o sală de mese, cabinetul medical și psiho-pedagogic, sala de sport și bucătăria proprie.
”Prin implicarea sa în educația timpurie a copiilor din Fieni, Carpatcement contribuie la creșterea calității vieții familiilor din orașul nostru, copiii reprezentând cea mai de preț investiție pentru viitor. Găsim mereu în Carpatcement un partener implicat și devotat comunității noastre”, a precizat Adriean Budoiu – primarul orașului Fieni.
Carpatcement promovează capitalul uman autohton, fiind printre puținele companii multinaționale din România ce are doar angajați români. În acelaşi timp, programele educaționale realizate în colaborare cu școlile din Fieni și din împrejurimi îi încurajează pe elevi să-și dezvolte talentele și să-și valorifice abilitățile. De asemenea, le sunt prezentate oportunitățile de carieră și antreprenoriale chiar în orașul lor.

















