DÂMBOVIŢA: Au furat pavele ornamentale provenite din reamenajarea trotuarelor

În Târgovişte se execută ample lucrări de modernizare şi resistematizare a cartierelor, în cadrul celor două Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană finanţate din fonduri europene nerambursabile. Se scot pavele, se demolează garaje, se schimbă reţelele de apă şi iluminat public etc.
Şi dacă tot se se înlocuiesc actualele pavele ornamentale, s-au găsit unii să creadă că acestea li se cuvin şi ar putea să le folosească în scop personal. Prin urmare, au început să-şi facă aprovizionarea…
În această dimineaţă, un echipaj de jandarmi care acţiona în Micro VI a prins prins în flagrant un bărbat şi o femeie care încărcau într-un autoturism pavele ornamentale provenite din reamenajarea trotuarelor.
Jandarmii au întocmit celor în cauză actele de constatare și le-au înaintat organelor de cercetare.

















