Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, mai 2, 2026
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » ITM: Angajator din Dâmboviţa, dat pe mâna anchetatorilor pentru muncă la negru!

ITM: Angajator din Dâmboviţa, dat pe mâna anchetatorilor pentru muncă la negru! 

Inspectorii ITM Dâmboviţa au depistat, în cadrul acţiunilor derulate pentru combaterea şi identificarea muncii la negru, 16 persoane care lucrau fără contracte legale, iar un angajator a fost dat pe mâna anchetatorilor pentru că avea la muncă mai mult de cinci salariaţi cărora nu le-a întocmit documente.

„În cursul lunii octombrie, ITM Dâmboviţa a efectuat 121 de controale în domeniul relaţiilor de muncă, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 2.800 de lei. 12 angajatori au fost sancționați pentru următoarele neconformități: lipsa certificatului medical în baza căruia personalul își poate desfășura activitatea, munca nedeclarată şi nerespectarea termenelor de înregistrare a Registrului de evidență a salariaților”, a precizat marius Lixandru – inspector şef ITM Dâmboviţa.

De asemenea, inspectorii de muncă au desfăşurat o campanie de verificare a unităţilor care prestează activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. S-a urmărit, cu precădere, modul în care sunt respectate prevederile legale privind durata activităţii ocazionale, înfiinţarea, completarea şi prezentarea Registrului de evidenţă a zilierilor, dovada plăţii remuneraţiei cuvenite zilierului, instruirea acestuia înainte de începerea activităţii, modul în care se asigură securitatea şi sănătatea în muncă a zilierului, asigurarea echipamentului individual de protecţie adecvat. În urma acestei acțiuni au fost dispuse următoarele măsuri: completarea Registrului de evidenţă a zilierilor conform prevederilor legii specifice, acordarea remuneraţiei orare cel puţin la nivelul salariului minim brut garantat în plată, transmiterea către ITM a extraselor din Registrul de evidenţă a zilierilor, până la data de 5 ale lunii următoare.

Activitatea privind securitatea şi sănătatea în muncă din luna octombrie 2016 s-a concretizat în 80 de acţiuni de control. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate 105 avertismente şi 7 amenzi contravenţionale în valoare de 28.000 de lei.

View My Stats