Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, octombrie 9, 2024
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Activităţile de prevenire organizate de poliţişti îi feresc pe copii de mediul infracţional

DÂMBOVIŢA: Activităţile de prevenire organizate de poliţişti îi feresc pe copii de mediul infracţional 

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa a relansat astăzi trei proiecte de prevenire care s-au dovedit a fi, în ultimii ani, instrumente de lucru extrem de utile în ceea ce priveşte reducerea victimizării minorilor şi a delincvenţei juvenile. Odată cu semnarea noului protocol de colaborare, inspectorul şef al IPJ Dâmboviţa – comisarul şef Danil Zepişi a anunţat că activităţile de acest tip vor fi multiplicate, iniţiativa fiind imediat asimilată de partenerii tradiţionali: Inspectoratul Şcolar; Organizaţia Salvaţi Copiii; Universitatea Valahia din Târgovişte – Facultatea de Drept şi penitenciarele Mărgineni, Târgşor şi Găeşti. Cu toţii au apreciat că se va reuşi creşterea gradului de siguranţă în perimetrul şcolar.

prevenire-politie-dambovita-3Proiectul „Dincolo de aparenţe”, ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, se axează pe discuţii interactive cu persoane care execută pedepse privative de libertate. De asemenea, urmăreşte identificarea factorilor generatori de conduite antisociale ce au avut drept consecinţă condamnarea la pedeapsa închisorii, în vederea reducerii comportamentelor agresive. Astăzi, a fost organizată, la Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu”, o primă întâlnire, în cadrul căreia trei deţinuţi le-au împărtăşit liceenilor şi elevilor de gimnaziu din Târgovişte experienţele lor de viaţă, cu accent pe efectele nocive ale consumului de droguri şi consecinţele unui anturaj nepotrivit.

Proiectul „Împreună putem schimba lumea!” a fost gândit pentru preşcolari. Aceştia sunt iniţiaţi cu privire la cunoaşterea şi respectarea drepturilor copilului şi a normelor de comportare în societate. Practic, se vor organiza întâlniri interac tive în cadrul cărora se vor aborda subiecte precum circulaţia pe drumurile publice, comportamentul violent, respectarea regulamentului, a normelor de conduită în societate.

prevenire-politie-dambovita-2

„Atenţie! E viaţa ta!” este cel de-al treilea proiect de prevenire care a fost relansat astăzi, considerându-se că este important ca elevii şi profesorii să fie informaţi cu privire la elementele caracteristice violenței, pericolele utilizării internetului, cauzele şi factorii favorizanţi ai traficului de persoane, delincvența juvenilă şi măsurile pentru reducerea riscului de victimizare.

View My Stats