Curtea, ca o mirare
Am văzut-o şi pe asta! Tipic româneşte! Urlă presa, başca societatea aia civilă care mai este, că s-a lăsat Legea Pensiilor cu fraudă. Dă Opoziţia la gioalele de missă ale Robertei. Degeaba. Ajunge biata lege la Curtea Constituţională, acolo, unde belfereşte cel mai albastru sânge al legii româneşti, şi ce vezi? Lega este bună! Te freci la ochi, nu-ţi vine să crezi. Parcă trăim pe vremurile lui Gheorghiu Dej, sau, mai încolo. De cine se tem prea imaculaţii şi înalţii judecători? Sau nu se tem. Aşa sunt ei, supuşi. Şi, peste toate astea, încă o surpriză. Frişca problemei! Preşedintele Băsescu iese la televizor şi spune prostimii că trimite legea înapoi la Parlament. Mai tăiaţi din ani, zice Băse. Judecătorii constituţionali o lote în barbă. Îi făcură Băsescu de râs. Rămase frauda în bătătura lor. Să vadă lumea cât sunt de drepţi. Chipul Robertei ar trebui pus siglă la Curte.Au scos-o imaculată.
Ion Obăgilă