Condiţii europene pentru cei 15.000 de handicapaţi din judeţul Dâmboviţa
Centrul Social Multifuncţional de Resurse şi Servicii pentru Adulţi cu Handicap Târgovişte va fi modernizat cu fonduri europene nerambursabile. Contractul de finanţare a fost semnat astăzi de către Liviu Muşat, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia şi Cristiana Bucur, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa.
Tari în absorţia de fonduri europene
Cu acest prilej, directorul ADR Sud Muntenia a felicitat administraţia judeţeană şi mediul de afaceri pentru interesul arătat în accesarea fondurilor europene. „Odată cu semnarea acestui contract, asistăm la o premieră în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia – primul judeţ care are proiecte şi semnează contracte de finanţare în toate domeniile de intervenţie ale Programului Operaţional Regional este judeţul Dâmboviţa. Cred că nici un alt judeţ nu va avea proiecte care să acopere toată problematica POR”, a precizat Liviu Muşat.
Investiţia constă în reabilitarea, consolidarea şi modernizarea corpurilor de clădire în care funcţionează Centrul Social Multifuncţional de Resurse şi Servicii pentru Adulţi cu Handicap Târgovişte (fostul Spital de Endocrine).
Un milion de euro pentru infrastructura socială din judeţ
„Consiliul Judeţean Dâmboviţa asigură cota de cofinanţare, de 2%, de aproximativ 57 de mii de lei, a acestui proiect cu o valoare totală de 3,5 milioane de lei. Investiţia constă în reabilitarea corpurilor A şi B ale clădirii în care ne aflăm, în care nu s-a mai intervenit de zeci de ani. Durata de derulare este de 33 de luni, dar, garantat, îl vom încheia mai devreme”, a declarat Florin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Prin implementarea acestui proiect, se va îmbunătăţi viaţa celor aproximativ 15.000 de persoane adulte cu handicap din judeţ, prin dotarea cu aparatură modernă şi servicii de înaltă calitate asigurate de personalul calificat. În acest sens, la sfârşitul proiectului vor fi angajate în centru opt persoane cu studii în domeniu începând cu asistenţi medicali şi terminând cu îngrijitori.
În scurt timp, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa va mai semna alte două contracte de finanţare care vizează instituţii cu specific de asistenţă socială – Centrul de la Găeşti şi Casa Soarelui din Târgovişte. Astfel, valoarea proiectelor cu finanţare europeană pe infrastructură socială din judeţ va ajunge la un milion de euro.
Adriana Răceanu