CONCURS: Zeci de persoane au alergat în Munţii Bucegi, până la Vârful Omu

Zeci de alergători montani s-au aliniat, în weekendul trecut, la startul celei de-a doua ediţii a Transylvania Trail Travese, concurs ce s-a desfăşurat în Munţii Bucegi.
Cursa, organizată de un grup de sportivi româno-suedezi, a fost structurată pe trei trasee: Dracula – cu o lungime de 105 km şi o diferenţă de nivel în urcare de 8.500 m; Vlad Tepes – 55 km lungime şi 4.200 m diferenţă de nivel în urcare şi Silvania – cu numai 26 km lungime şi aproape 2.500 m diferenţă pozitivă de nivel. Startul s-a dat din Bran, toate cele trei curse atingând Vârful Omu, cea mai înaltă cotă din Bucegi.
Serviciul Public Judeţean Salvamont Dâmboviţa a fost prezent în toate punctele de control de pe aria sa de acţiune şi a sprijinit desfăşurarea evenimentului, oferind locaţie pentru punctul de alimentare şi hidratare din zona Peştera. Nu s-au înregistrat evenimente deosebite.