CONCURS: Cocoșul de Munte te provoacă la mișcare în Masivul Piatra Mare

În perioada 12 – 14 iunie 2015, se va desfăşura în Dâmbul Morii – Masivul Piatra Mare prima ediţie a trofeului „Cocoşul de MUnte”, eveniment sportiv de tip challenge ce reprezintă a II-a etapă a Campionatului Naţional de Turism „Ştafeta Munţilor”.
Poate participa la această competiţie orice persoană indiferent de experiența, tot ceea ce trebuie să facă este să respecte regulametul competiției. În funcție de experiență se va alege o categorie: Family, Juniori, Elite, Open, Veterani, Feminin. Traseul ales de organizatori (Asociaţia de Turism Montan Cocoşul de Munte) este unul de o dificultate medie, iar parcurgerea lui necesită o condiție fizică bună. Categoria Family va beneficia de un alt traseu mai usor.
Pe lângă raidul montan (drumeția) concurenții vor trebui să facă fața și altor probe. Proba Teoretică, unde fiecare echipă trebuie să raspunda la un set de 15 întrebări de cultură generală referitoare la zona în care se desfășoară competiția. Fiecare membru al echipei va răspunde la câte 5 întrebări. Această probă este cronometrată. Altă probă este cea de orientare turistică.
O probă, opțională de astă dată este cea de alpinism, care se va desfășura pe un traseu cu o dificultate redusă, astfel încât și cei mai puțini inițiați să îl poată parcurge fără mari probleme. Pentru această probă a fost ales un traseu de alpinism din Prapastia Urșilor. Pentru categoria Family această probă va fi reprezentată de una de noduri folosite în alpinism. In ambele cazuri evoluțiile concurenților vor fi cronometrate.
Sâmbătă seara, la focul de tabără se va desfășura mult iubita probă culturală, o probă așteptată de toti, unde cei mai îndrăzneți dintre participanți, vor cânta melodii, vor recita poezii, și vor pune în scenă o mică scenetă (teatru).
Pentru sustinători și pentru cei care nu vor pleca în drumeție se vor organiza în tabără diferite activități menite să îi bine dispună.

















