Cinci semifinalişti târgovişteni la LicArt
În prima lună a Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni – LicArt, ajuns la cea de-a X-a ediţie, s-au înscris deja 529 de liceeni din întreaga ţară, cu 1290 de creaţii la secţiunile poezie şi fotografie (categoriile alb-negru, portret, diverse şi verde).
Cinci adolescenţi din Târgovişte se numără printre semifinaliştii lunii octombrie ai Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni – LicArt, ajuns la cea de-a X-a ediţie.
Cei cinci reprezintă Colegiile Naţionale Constantin Cantacuzino, Ienăchiţă Văcărescu, Constantin Carabella şi Liceul de Arte Bălaşa Doamna. Delia Marilena Grosu, Raluca Moraru, Andeea Ghica şi Diana Cristea-Şerban s-au înscris la secţiunea poezie, iar Claudiu Mihai Berechet la fotografie.
Toate creaţiile semifinaliste vor intra în jurizarea finală. Înscrierile continuă până la sfârşitul lunii martie 2011. Anul trecut, marele premiu LicArt a fost de 4.000 de lei.