Chindia Târgoviște, între a fi și a nu fi…
”Dacă nu ne înțelegem pe o construcție, desființăm echipa de fotbal Chindia”, este declarația de astăzi a vicepreședintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Leonardo Badea. Totodată, Badea a precizat că administrația județeană nu-și dorește acest lucru și continuă discuțiile cu toți factorii implicați în acest proiect fotbalistic.
Astăzi, Leonardo Badea se va întâlni din nou cu primarul Gabriel Boriga, pentru a se găsi o soluție comună de finanțare, după care vineri vor urma alte discuții cu Gică Popescu.
La tratativele de zilele trecute, a participat și Ghiorghi Zotic, președintele Municipal Târgoviște – echipa care a jucat în trecut pe stadionul Eugen Popescu din municipiu. Zotic s-a arătat interesat de a se implica în proiectul Chindia.
Cert este că, până acum, echipa de fotbal a orașului a fost susținută financiar de către Consiliul Municipal Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița. Cheltuielile au ajuns aproape de 20 de miliarde de lei vechi, iar cele două autorități publice își doresc să le reducă. Soluția de salvare ar putea veni de la mediul privat, însă momentan niciun om de afaceri nu este dispus să investească bani în acest proiect.
Oricum, indiferent dacă acum se vor găsi resurse pentru echipă, soluția va fi una de scurtă durată, întrucât, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Gabriel Grozavu, ”UEFA nu va mai permite de anul viitor ca autoritățile publice să dea bani în fotbal, ci doar să pună la dispoziție cluburilor baze sportive”.