Știri, Muntenia-Sud, România|luni, septembrie 21, 2026
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » Centura Târgoviștei, pe ultima sută de metri

Centura Târgoviștei, pe ultima sută de metri 

Luna mai a debutat la Târgoviște cu ample lucrări de peisagistică, la ieșirea din oraș spre București. După cum ne-a spus primarul Gabriel Boriga, se modernizează trotuarele, se amenajează parcări și se lărgesc benzile de deplasare în zona sensurilor giratorii, pentru fluidizarea traficului rutier.
Lucrările care se execută fac parte din proiectul ”Inelul de centură al municipiului Târgoviște”, investiție care are ca termen de finalizare luna august.
Lucrările de reabilitare şi modernizare a drumului de centură a municipiului Târgovişte sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) și au început pe 3 iunie 2010.
Valoarea totală a proiectului este de 88,7 milioane lei, dintre care 70,2 milioane de lei sunt nerambursabili, diferența fiind asigurată de Primăria Târgoviște. Investiţia urmăreşte, pe lângă modernizarea şi reabilitarea a 13,8 kilometri de drum, şi extinderea şoselei de centură la patru benzi de circulaţie, acolo unde va fi posibil, precum şi reabilitarea podurilor şi a pasajelor aflate pe traseu, realizarea unei reţele de canalizare, reabilitarea trotuarelor şi a sensurilor giratorii.
Inelul de centură este alcătuit din următoarele segmente de drum: strada Petru Cercel, strada Laminorului, Calea Câmpulung, bulevardul Eroilor, Calea Ialomiţei, Aleea Sinaia, Aleea Mănăstirea Dealu, strada Magrini şi strada Cărămidari.
Adriana Răceanu, Ion Obăgilă
View My Stats