CCR, garantul democraţiei 

Sursa foto: cotidianul.ro

Se ştie bine că scenariile-catastrofă de orice natură – mergând până la pretinsul „sfârşit al lumii”, anunţat ciclic de tot felul de iluminaţi de ocazie, dintre care unii dispar de pe firmament după ce realizează câştiguri de milioane de dolari pe seama credulilor – induc o mare afluenţă de public în industria cinematografică, iar milioanele de spectatori generează încasări pe măsură.

Se pare însă că atunci când acest instrument ce creează în mod extrem de eficace o panică artificială este folosit de către guvernanţi – politicieni, iar mai nou, tehnocraţi, aşa-zişi „specialişti” de talie europeană, dacă nu, de ce nu, chiar mondială – el devine, dimpotrivă, infinit… Eurofag. Costă tare mulţi bani.

Ultimele evenimente legate de Decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) – care nu a făcut nimic altceva decât să-şi îndeplinească în modul cel mai lăudabil, cu corectitudinea şi neutralitatea cerute, rolul de gardian suprem al legalităţii, al democraţiei din această ţară, membră cu drepturi, dar şi obligaţii depline, a Uniunii Europene (UE) – referitoare la ceea ce, în limbajul de toate zilele, poartă numele de „ascultări”, constituie o dovadă elocventă – şi dificil, dacă nu imposibil de contestat – în sensul celor de mai sus.

Ce s-a întâmplat de fapt? În deplină concordanţă cu Constituţia României, cu practica unitară a tuturor naţiunilor democratice, de Drept civilizat, din UE, dar şi din lumea întreagă, cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), CCR a statuat că actele de urmărire penală nu pot fi efectuate decât de către organele de urmărire penală, arătând că dispoziţiile contrare, dar şi incontestabil ambigue ale Art. 142. alin. 1 din Noul Cod Penal (NCP), sunt neconstituţionale. Nimic mai „normal în anormal”, ştiind că CCR a constatat deja neconstituţionalitatea a vreo 50 de articole din aceste „noi coduri”, iar în opinia adevăraţilor specialişti, lista este încă foarte departe de a se sfârşi…

Imediat, cohortele epigonilor, virulenţii prădători de azi, aplaudacii de ieri şi de mâine – într-o ţară ce a dat Europei o pleiadă de jurişti de o excepţională calitate, printre care-l pomenesc doar pe eminentul profesor Vasile Dongoroz, a cărui teză de doctorat din anii ’20 de la Sorbona constituie şi acum, după aproape un secol, una dintre pietrele fundamentale ale dreptului penal – s-au năpustit, lansând atacuri furibunde împotriva CCR – cea care este tocmai apărătorul suprem al democraţiei, al legalităţii – dezinformând în genul: „Dacă se respectă Constituţia, nu pot fi pedepsiţi infractorii!”. Nimic mai fals! De fapt, asistăm la veşnica luptă dintre democraţie şi dictatură, dintre legalitate şi anarhie. În realitate, într-un Stat democratic, nimeni nu poate fi condamnat decât pe baza şi în aplicarea Legii.

Cine trebuie să respecte Legile? Foarte simplu: toată lumea – populaţia, dar şi Statul. Nimeni nu este mai presus decât Legea: nici oamenii şi nici Statul. Cei ce s-au jertfit – începând de la barbara sovietizare a României şi culminând cu eroii încă în viaţă, dar şi cu martirii din decembrie ’89 – au făcut-o tocmai pentru ca acest popor să poată trăi, în sfârşit, într-o democraţie: liber, fără teama vreunei dictaturi… reînfiinţate.

Avocat Vladimir Ţunţi STEFANESCU