CARNE ALTERATĂ adusă pentru vânzare în România!
DIICOT a efectuat astăzi 102 percheziţii domiciliare pe teritoriul a 18 judeţe, pentru destructurarea a două grupuri infracţionale organizate formate din 80 de persoane specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulație de produse alterate şi trafic de influență.
Anchetatorii au reţinut că membrii grupărilor infracţionale organizate achiziționau carne şi ouă din state membre UE: Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania fără plata TVA, ulterior marfa fiind vândută către beneficiarul final prin adăugarea TVA.
De asemenea, exista suspiciunea că reţeaua achiziţionează marfă din spaţiul intracomunitar fără plata TVA direct prin firme „fantomă” ale reţelei şi o vinde pe piaţa internă „la negru” la un preţ apropiat de valoarea mărfii cu TVA, însă mult sub preţul pieţei, fapt ce reprezintă concurenţă neloială în raport cu societăţile comerciale ce derulează acelaşi tip de activitate însă fără încălcarea prevederilor legale.
De asemenea există suspiciuni de punere în circulaţie de produse alterate care erau trimise către abatoare pentru a fi procesate şi amestecate cu alte produse care ulterior au fost puse în consum, respectiv de trasmitere a produselor de carne alterate către o firmă de catering aparţinând soţiei unui dintre membrii grupării pentru a fi preparată şi oferită spre consum.
Aceste activități infracționale au beneficiat de sprijinul unor angajați din cadrul ANPC si lucrători din cadrul Poliției de Frontieră.
Prejudiciul preliminar estimat este de peste 15 milioane de euro.